Acasă » Electricitate » Sectorul electric este în plină expansiune, determinată de autoturismele electrice

Sectorul electric este în plină expansiune, determinată de autoturismele electrice

24 aprilie 2017
Electricitate
energynomics

Europa va trebui să-și crească drastic consumul de energie electrică dacă va dori să aibă șanse de a atinge obiectivele ONU de diminuare a efectelor asupra schimbărilor climatice convenite la Paris în 2015, afirmă Eurelectric, într-un raport citat de Euractiv.

Odată cu producerea în masă a mașinilor electrice, sectorul transporturilor se va afla în prim-planul acestei „decarbonizări”, au declarat participanții la un eveniment de lansare la Bruxelles.

Secretarul general al Eurelectric, Kristian Ruby, susține că 56% din energia electrică a Europei – partea derivată din surse regenerabile sau nucleare – este deja fără emisii de carbon, iar emisiile medii de CO2 ale unei mașini electrice sunt în jur de 50 g pe kilometru, cu mult sub obiectivul UE pentru 2021, care prevede o medie de 95 g.

La o conferință de presă, el a cerut limite mai stricte pentru emisii și ținte pentru vânzările autoturismelor cu emisii zero. Deasemenea, ar fi esențial să se creeze o infrastructură de taxare, a adăugat el.

Utilizarea pe scală largă a vehiculelor electrice ar putea deveni un avantaj pentru sectorul electricității, determinând o creștere considerabilă a consumului global.

CEO-ul companiei Vattenfall din Suedia, Magnus Hall, a declarat că transportul în țara sa ar consuma aproximativ 12-15TWh de energie electrică pe an, dacă ar fi complet electrificat. „Aceasta ar însemna o creștere de 10% a consumului total suedez”, a spus el. „Bineînțeles, asta ar putea lua ceva timp”, a recunoscut el.

Într-un interviu, Hall a declarat că a este convins că electrificarea sistemului energetic european va fi condusă de creșterea cererii de vehicule electrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *