Acasă » Electricitate » Finanțarea anului – candidaturile anului 2022 la Energynomics Awards

Finanțarea anului – candidaturile anului 2022 la Energynomics Awards

3 decembrie 2022
Cogenerare
energynomics

Continuăm să prezentăm candidaturile anului 2022 la premiile Energynomics, cu secțiunea “Finanțarea anului” – o categorie susținută de EnergoBit. S-au înscris patru proiecte. Numai unul dintre ele va fi recompensat în cadrul Galei din 8 decembrie, dar fiecare companie și toți oamenii implicați în aceste proiecte merită respectul nostru și o promovare cât mai largă. Mulțumim tuturor companiilor și personalităților care s-au implicat în acest efort de conturare a imaginii industriei energetice românești în 2022 prin reușitele sale!

a

CE Oltenia – Proiectul Phoenix

CE Oltenia a obținut în acest an o finanțare de aproape 900 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru realizarea unor noi capacități de producție: 8 parcuri fotovoltaice și 2 CCGT.

Planul de Restructurare al CE Oltenia cuprinde o componentă de investiții în noi capacități de producție a energiei electrice, care au drept scop readucerea la viabilitate a companiei până în 2026. Cererile de finanțare au fost depuse ca proiecte individuale în prima sesiune din 2022 și au fost aprobate în mai 2022, în procent de 70% din valoarea CAPEX pentru proiectele fotovoltaice și 50% din valoarea CAPEX pentru proiectele CCGT: parcuri fotovoltaice Rovinari Est, Pinoasa, Bohorelu, SE Isalnita, SE Rovinari, SE Turceni, Tismana 1, Tismana 2, precum și construirea unei CCGT de 475 MW la Turceni și a unei CCGT de 850 MW la Ișalnița.

 

Innovation Norway – Programul energetic pentru România

În valoarea de 62 de milioane de euro, Programul energetic pentru România oferă sprijin pentru proiecte care dezvoltă și implementează activități care vizează creșterea accesului la energie regenerabilă, eficiență energetică, suficiență/securitate energetică, precum și sprijin pentru instruire în vederea depășirii barierelor interne/externe pentru ca eficiența energetică să fie implementată. Promovarea Programului va conduce la creșterea gradului de conștientizare a sectorului public, a sectorului privat și a societății civile în domeniul energiei.

Programul energetic pentru România cuprinde cinci domenii de interes, iar impactul preconizat al programului pe termen lung este o energie cu un consum mai redus de dioxid de carbon și o securitate sporită a aprovizionării în România. Programul a permis, de asemenea, înființarea de noi întreprinderi și locuri de muncă în domeniul energiei, ceea ce conduce la beneficii sociale pozitive pentru comunitățile locale.

 

Rompetrol – Finanțarea modernizărilor la Petromidia și Vega

Compania a alocat circa 40 de milioane de dolari pentru lucrări de mentenanță și modernizare a capacităților de stocare din rafinăria Petromidia. Perioada de implementare a proiectului este 2022-2027 și vizează 50 de rezervoare aflate în rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești. Lucrările din parcul de rezervoare fac parte din strategia operațională a grupului KMGI, care vizează flexibilizarea proceselor de producție, în condiții totale de siguranță și protecție a mediului înconjurător. Proiectul va duce la o creștere de circa 20% a capacității de stocare a motorinei și va permite un management de transfer mai eficient al produselor finite și semifabricate.

 

Transelectrica – Finanțarea a 9 proiecte prin Fondul pentru Modernizare

Fondurile obținute de Transelectrica din Fondul pentru Modernizare reprezintă cea mai mare finanțare din fonduri europene obținută de companie de-a lungul timpului, respectiv 30% din totalul fondurilor obținute de România din Fondul pentru Modernizare.

Finanțarea de 424 de milioane de euro, 100% nerambursabilă, va permite implementarea a 9 obiective de investiții de importanță deosebită pentru dezvoltarea infrastructurii energetice naționale. Complexitatea proiectelor care vor fi finanțate demonstrează angajamentul Transelectrica, companie de interes național și strategic, pentru digitalizarea rețelei de transport al energiei electrice din România și optimizarea funcționării rețelelor pe care le are în administrare, pentru creșterea securității și a capacității de preluare a producției de energie din surse regenerabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *