Acasă » Termo » Minerit » 60 de mineri de la Lonea renunță la protest, 40 rămân în subteran

60 de mineri de la Lonea renunță la protest, 40 rămân în subteran

24 februarie 2016
Minerit
energynomics

O parte dintre minerii baricadați în subteranul minelor Lonea şi Vulcan au acceptat să iasă la suprafață, dar protestul lor va continua, scrie Agerpres. În cursul nopţii de marţi spre miercuri, reprezentanţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Sindicatului Muntele, prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, şi administratorul special al CEH, Dan Agrişan, au discutat cu protestatarii blocați în mine, relatează Agerpres.

După discuții, 60 de mineri de la Lonea au ieşit la suprafaţă, dar în subteran au mai rămas cel puţin 40 de mineri, a declarat preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica. O situaţie similară este şi la Mina Vulcan, unde minerii au decis să continue protestul.

Salariaţii solicită un răspuns clar în ceea ce priveşte sprijinirea CEH de către guvern pentru a nu ajunge în faliment. Ministrul Energiei susține că unitatea hunedoareană poate ieși din impas, expunând într-o declarație de presă realizările care au trecut complexul peste iarnă.

“Am preluat un Complex Energetic fără niciun ban în cont, cu titluri executorii în valoare de zeci de milioane de lei și cu circa 30 de cereri de intrare în insolvență. În decembrie, nu aveam din ce plăti salarii și eram pe cale să condamnăm la frig toată Valea Jiului și la sărăcie pe toți cei care muncesc în mină sau în termocentrale.

Cu eforturi deosebite atât din partea ministerului, din partea societății și, mai ales, din partea oamenilor care muncesc la Hunedoara, aproape am trecut iarna, am plătit fiecare leu pe care îl datoram angajaților și am stabilizat situația financiară, în ciuda tuturor obstacolelor intervenite la nivel local sau central. Vă reamintesc că în pragul gerului, furnizorii refuzau să trimită masa caldă în mină, iar la miez de noapte, o parte din transportatori erau pregătiți să lase oamenii ieșiți din tură în frig și în beznă.

În această iarnă nu am adus nicio tonă de cărbune de import. Am demonstrat că se poate pe picioarele noastre, după ce în anii din urmă am importat câteva sute de mii de tone de cărbune. Toate resursele financiare, toți banii pe care îi aveam au mers către minele românești. Împreună am trecut peste toate aceste dificultăți ce păreau în prag de iarnă de nerezolvat”, a explicat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *