Werner Hoyer, BEI: Era gazului a apus

0

Bogdan Tudorache

Europa trebuie să recunoască faptul că viitorul său nu mai aparține combustibililor fosili, a declarat președintele Băncii Europene de Investiții, în cadrul conferinței de prezentare a rezultatelor financiare pentru 2020.

„Ca să folosesc un eufemism, era gazului a apus”, a spus Werner Hoyer.

”Aceasta reprezintă o desprindere clară de trecut, și fără sfârșitul utilizării combustibililor fosili, nu vom putea atinge obiectivele climatice”, a adăugat el, potrivit Euractiv.com.

UE își propune să atingă o țintă de emisii net zero până în 2050 și va adopta un nou obiectiv de reducere a emisiilor de carbon de -55% pentru 2030. Cu toate acestea, gazul a rămas o zonă gri, Comisia Europeană declarând că va fi încă necesar pentru a ajuta statele membre să renunțe la cărbune.

În conformitate cu foaia de parcurs a băncii, publicată în 2020, BEI intenționează să utilizeze 50% din fonduri pentru a susține proiecte dedicate climei și a mediului, deblocând 1 trilion de euro pentru finanțare ecologică, până în 2030. Deasemenea, se va asigura că toată activitatea este aliniată Acordului de la Paris.

Gazul dispune de un sprijin limitat în conformitate cu foaia de parcurs a BEI. Numai centralele electrice care emit mai puțin de 250 de grame de CO2 pe kilowatt-oră sunt eligibile în prezent pentru finanțare, conform normelor băncii, iar BEI intenționează să își continue politica de decarbonizare prin eliminarea treptată a tuturor finanțărilor pentru combustibili fosili înainte de sfârșitul anului.

Finanțarea producției de căldură pe scală largă bazată pe petrol, gaz natural, cărbune sau turbă, a producției de petrol și gaze (upstream) sau finanțarea infrastructurii tradiționale de gaze vor fi sistate până la 1 ianuarie 2021, a explicat BEI.

În schimb, vor fi finanțate mai multe pentru proiecte de eficiență energetică, proiecte de energie regenerabilă, inovare ecologică și cercetare, a mai spus Hoyer.

Share.

Lasă un comentariu