Acasă » Electricitate » Transgaz şi Transelectrica au semnat înţelegeri cu companii din Vietnam

Transgaz şi Transelectrica au semnat înţelegeri cu companii din Vietnam

14 iulie 2016
Electricitate
energynomics

Transgaz şi Transelectrica au semnat memorandumuri de înţelegere cu companiile de profil din Vietnam, cu ocazia vizitei în această ţară a premierului Dacian Cioloş, domeniul energetic beneficiind de o atenţie specială în discuţiile cu oficialii vietnamezi, conform zf.ro.

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit la Hanoi, cu omologul vietnamez Nguyen Xuan Phuc, cu preşedintele R. S. Vietnam, Tran Dại Quang şi cu secretarul general Nguyen Phu Trọng.

„Vizita la Hanoi a prilejuit reluarea contactelor la nivel de prim-ministru între cele două ţări, după 21 de ani şi relansarea cooperării economice şi sectoriale cu R.S. Vietnam – un partener tradiţional al României în Asia. În cadrul întâlnirii oficiale, premierii român şi vietnamez au identificat noi oportunităţi de conlucrare economică în domenii precum cel energetic, industrial, agricol, bancar, al lucrărilor de infrastructură, IT, ştiinţă şi tehnologie, dezvoltare durabilă şi turism. O atenţie specială a fost acordată domeniului energetic, context în care companiile româneşti Transgaz şi Transelectrica au semnat Memorandumuri de înţelegere cu companiile de profil din Vietnam”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis Mediafax.

Potrivit sursei citate, au mai fost semnate Programul de cooperare în domeniul educaţiei şi formării, pentru perioada 2016-2020, între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice al României şi Ministerul Educaţiei şi Formării din Vietnam, precum şi Programul de cooperare în domeniul culturii între Ministerul Culturii din România şi Ministerul Culturii, Sportului şi Turismului din Vietnam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *