Acasă » Electricitate » Sobolewski, Anghel și un ”grup de lucru” schimbă din temelii Bursa înaintea marilor listări

Sobolewski, Anghel și un ”grup de lucru” schimbă din temelii Bursa înaintea marilor listări

13 februarie 2014
Electricitate
Bogdan Tudorache

###author###

După turneul de la New York, unde președintele Bursei de Valori București (BVB), Lucian Anghel, CEO-ul BVB Ludwik Sobolewski, reprezentanți ai Raiffeisen Bank și ai Franklin Templeton au întâlnit face-to-face sute de reprezentanți ai celor mai mari fonduri de investiții in lume, un puternic grup de specialiști au pus la punct o strategie care va schimba din temelii piața de capital. România va deveni o piață emergentă, depășind statutul de piață de frontieră și investitorii vor beneficia de transparență și celeritate. Astfel, piața de capital românească va înlătura barierele birocratice și comisioanele mari, de nivelul celor din Dubai sau al Abu Dhabi, și va utiliza eficient conturile globale.

Grupul de lucru a elaborat un document în opt puncte care se bucură de sprijinul Guvernului, al Autorității de Supraveghere Financiare (ASF) și al Băncii Naționale a României (BNR).

Practic, se vor schimba câteva din regulamentele ASF pentru a elimina birocrația și a tăia din comisioane.

„Am făcut o analiză la ASF, vom veni cu propuneri pentru a promova măsuri care să facă prietenoase taxele şi comisioanele” a declarat primvicepreşedintele instituţiei, Daniel Dăianu.

Vicepreşedintele ASF Mircea Ursache, responsabil pe piaţa de capital, a afirmat că autoritatea va aplica o serie de reduceri ale comisioanelor, însă nu toate tarifele vor fi scăzute „spectaculos”.

„Am mai multe propuneri. Toate se referă la reduceri, niciuna nu este de creştere. Nu toate, însă, sunt spectaculoase, pentru că trebuie să ţinem cont şi de dimensiunea pieţei. Cred că în scurt timp, după ce le voi prezenta board-ului ASF, le vom face publice şi de aici, bineînţeles, corelarea cu BVB, Depozitarul Central…”, a afirmat Ursache.

În trei luni, un nou ”cod” al Bursei

Conform grupului de lucru, toate măsurile ar trebui implementate în maximum trei luni. Investitorii sunt sceptici în ceea ce privește radicalizarea pieței de capital într-un termen atât de scurt, înaintea marilor privătizări (Hidroelectrica, CE Oltenia, Electrica), însă sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție pozitivă.

”Ar fi bine să fie aplicate măcar două din cele opt măsuri în această perioadă”, spune Jacques Tohme, partner, Ridgewood Advisors, reprezentant ai unuia din cei mai mari investitori în Fondul Proprietatea.

”Sunt activ pe piața românească de 14 ani. Am fost optimistul etern, crezând în fiecare an că piața se va schimba. Acum, însă, e pentru prima dată când cred că acest lucru poate fi atins, și vom reuși înlăturarea barierelor către piața de capital, inițiativa noastră bucurându-se de sprijinul guvernului, al BNR și ASF”, spune James Stewart, vicepreședinte Raiffeisen Bank, și membru al grupului de lucru.

Cert este un lucru. Noile listări ale companiilor energetice sunt în linie dreaptă.

”Listările vor continua, ASF va sprijini listările pentru că e evident că îmbunătățesc managementul, într-un sistem cu o lipsă cronică…Se va găsi o rezolvare și pentru Rasdaq, și pentru piața forex..E mult de gândit în privința piețelor”, a spus Daniel Dăianu.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *