Acasă » Regenerabile » RWEA și PATRES cer Președintelui României să nu promulge legea terenurilor

RWEA și PATRES cer Președintelui României să nu promulge legea terenurilor

7 august 2020
Legal
energynomics

Cele două asociații reprezentative ale industriei regenerabilelor din România, RWEA și PATRES, au adresat o scrisoare deschisă în care solicită Președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea terenurilor, ci să o trimită la reexaminare în Parlament, conform e-nergia.ro.

Industria încearcă astfel, pe ultima sută de metri, în condițiile în care sesizarea la Curtea Constituțională nu a avut succes, să împiedice intrarea în vigoare a noii legi a terenurilor agricole, care ar bloca practic orice investiție în regenerabile și nu numai. În plus, este pusă în pericol atragerea de fonduri europene de peste 10 miliarde de euro, cu impact asupra securității energetice și competitivității economice, după cum reprezentanții industriei au semnalat în mai multe rânduri.

”RWEA și PATRES… au luat act cu surprindere de decizia Curții Constituționale a României de a declara constituțional Proiectul de lege (PL-x 336/2018) pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan…

În acest context, dorim să ne exprimăm îngrijorarea în special față de conținutul textului de lege, care riscă să afecteze activitatea investitorilor din industria regenerabilă, aceștia aflându-se în imposibilitatea de a achiziționa, sau de a securiza în orice alt mod legal terenuri situate în extravilan în vederea dezvoltării de proiecte energetice”, se arată în scrisoare.

”În acest sens, dorim să reamintim faptul că în ședința din data de 19 septembrie 2018, Guvernul României și-a exprimat îngrijorarea cu privire la viciile de constituționalitate și de tehnică legislativă ale textului Proiectului de lege PL-x 336/2018, precizând că sprijină inițiativa legislative sub rezerva corectării acestor vicii.

Ulterior, în ședința din data de 26 martie 2020, Guvernul României și-a exprimat fără echivoc punctul de vedere, precizând că nu susține inițiativa legislativă… Prin urmare, scopul acestei adrese este de a vă semnala consecințele negative pe care intrarea în vigoare a acestei legi le-ar putea avea asupra activității companiilor din industria de energie regenerabilă”, susțin semnatarii.

”Astfel, activitatea investitorilor din industria regenerabilă va fi grav perturbată de intrarea în vigoare a legii, aceștia aflându-se în imposibilitatea de a achiziționa, sau de a securiza în orice alt mod legal terenuri situate în extravilan în vederea dezvoltării de proiecte energetice.

De asemenea, aplicarea legii va determina o reținere a investitorilor, sau chiar imposibilitatea acestora de a investi în capacități noi de producere de energie regenerabilă în exercițiul investițional 2020-2030, consecința fiind nerespectarea de către România a țintelor asumate față de Instituțiile Europene”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *