Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Rompetrol Rafinare – majorare cu 48% a cifrei de afaceri, pe fondul creșterii vânzărilor

Rompetrol Rafinare – majorare cu 48% a cifrei de afaceri, pe fondul creșterii vânzărilor

15 mai 2014
Consumatori
Bogdan Tudorache

###author###

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat în primul trimestru al anului o cifră consolidată de afaceri de 1,3 miliarde USD, în creștere cu 48% față de perioada similară din 2013 și un rezultat operațional de 9,3 milioane USD, față de o valoare negativă de 120.000 USD, în 2013.

„Rezultatele financiare consolidate ale companiei au fost influențate pozitiv de creșterea cantităților produse si vândute față de aceeași perioadă a anului trecut şi negativ de evoluţia cotațiilor internaționale la țiței și produsele petroliere. Pe fondul unei reduceri cu 8% pentru benzină și 5% pentru motorină în T1 2014, țițeiul s-a diminuat cu 4%, media acestora situându-se la peste 108 USD/bbl pentru țițeiul de tip Brent și circa 107.5 USD/bbl pentru cel de tip Urals”, se arată într-un comunicat al Rompetrol.

Cantitatea prelucrată în T1 2014 este cea mai ridicată din 1979 încoace

Investițiile realizate de KMG Internațional și unicul său acționar – KazMunayGas au asigurat rafinăriei Petromidia atingerea în perioada ianuarie – martie 2014 a unor recorduri în ceea ce privește nivelul producției, eficiența energetică și randamentele obținute pentru produsele albe (benzină și motorină).

Astfel, cantitatea prelucrată în T1 a fost, în condții de iarnă, în medie, de 13.000 tone/zi, cea mai ridicată de la înființarea acesteia (1979), iar randamentul atins pentru benzină și motorină a fost de peste 86%, depășind nivelul din 2013 – 85,6% – cel mai bun din istoria rafinăriei.

De asemenea, reducerea costurilor de operare, în paralel cu creşterea disponibilităţii mecanice şi a celei operaţionale au permis o îmbunătăţire a indicelui de eficienţă energetică (Energy Efficiency Index), care s-a situat la 101 puncte, cel mai bun nivel trimestrial obţinut de rafinărie până în prezent. Pe parcursul anului 2013, nivelul record al EEI a fost de 104 puncte.

O evoluție pozitivă au avut-o, totodată, exporturile, care s-au situat la un nivel de peste 600 milioane USD în T1 2014. Exporturile s-au ridicat la 1,7 miliarde USD în 2013, iarestimărileindică o creștere a acestora cu 20 – 30% în 2014.

Investiţii de 35 milioane USD pentru 2014

Pentru acest an, investițiile programate sunt estimate la peste 35 milioane USD și vor consta în principal în continuarea lucrărilor uzuale de mentenanță, în derularea lucrărilor de suport operațional ce au ca scop îmbunătățirea condițiilor tehnologice și maximizarea randamentelor în urma prelucrării țițeiului.

Petromidia acoperă 43% din capacitatea de rafinare a României, are o capacitate de prelucrare de peste 5 milioane tone/an, iar investițiile totale realizate de KMG International și KazMunayGas pentru această platformă se ridică la peste 1,3 miliarde USD.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 319,6milioane USD în primul trimestru al anului 2014. În 2013, contribuția a fost de 1,4 miliarde USD la bugetul de stat.

Cifra de afaceri a Rompetrol Rafinare a atins 1,21 miliarde USD întrimestrul I 2014, încreștere cu 56% față de aceeași perioadă a anului 2013, fiind influențată de vânzarea unor cantități mai mari de produse petroliere, în pofida scăderii cotațiilor internaționale ale acestora.

În T1 2014, cotația medie a benzinei a scăzut cu 8%, iar cea pentru motorină cu 5%, nivelurile înregistrate situându-se la 961 USD/t pentru benzină și la 919 USD/t pentru motorină.

Vânzările de carburanți, mai mari cu 81%

Vânzările de carburanți s-au ridicat la peste 892 mii tone în T1 2014, mai mari cu 81% comparativ cu perioada similară a anului trecut (492 mii tone). Vânzările pe piața internă au crescut cu 42%, în timp ce vânzările de carburanți către piețele externe au crescut cu 120% față de T1 2013.

Nivelul ridicat al vânzărilor a fost obținut prin creșterea consistentă a producției rafinăriei Petromidia. În trimestrul I 2014, producția totală de materie primă a rafinăriei a fost de 1,18 milioane tone, încreștere cu 87% față de perioada similară a anului trecut, când au fost procesate 0,63 milioane de tone, pe fondul reviziei programate din perioada martie – aprilie 2013 pentru realizarea lucrărilor tehnologice.

De asemenea, gradul de utilizare a capacității de rafinare a fost de 90,51% în T1 2014, în creștere cu 16% față de perioada similară a anului trecut.

În ceea ce privește rafinăria Vega, materia primă prelucrată în trimestrul I 2014 a fost de peste 51.591 tone, în creștere cu 66% comparativ cu trimestrul I 2013 (aproximativ 31.996 tone).

Vânzările de produse petrochimice au crescut cu 20%

Începând cu 1 ianuarie 2014, activitatea petrochimică a fost preluată de Rompetrol Rafinare SA. Pentru primele 3 luni din 2014, față de aceeași perioadă a anului trecut, rezultatele segmetului petrochimic au fost influențate de volatilitatea pieței de profil, în special în martie 2014, când marjele pentru produsele petrochimice au scăzut. Comparativ cu sfârșitul anului 2013, în martie 2014, cotațiile pentru propilenă au crescut cu 7%, în timp ce cotațiile polipropilenei au crescut doar cu 2%.

In T1 2014 vânzările produselor petrochimice au crescut cu 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Distribuţia a crescut cu 28%

În T1 2014 cifra de afaceri pentru segmentul de distribuție s-a ridicat la 645,8 milioane USD, în creștere cu 28% comparativ cu trimestrul I 2013, fiind influențată pozitiv de volumele en-gros vândute, care au crescut cu 65% față de aceeași perioadă a anului 2013.

Deși cotațiile internationale (FOB Med Italy) au scăzut în medie cu 8% pentru benzină și cu 5% pentru motorină pe fondul unui curs de schimb RON/USD în scădere cu 1%, în trimestrul I 2014 față de aceleași perioadă a anului trecut, rezultatele financiare ale segmentului de distribuție au fost influențate pozitiv, în mare parte, de optimizarea canalelor de vânzare și de programul de reducere a costurilor.

La sfârşitul lunii martie 2014, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea peste 750 de puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partenere şi mobile.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *