Programul AFM: Unii prosumeri nu pot beneficia de subvenție; ATR-ul costă mult prea mult

0

Mult așteptatul program guvernamental prin care românii își pot monta acasă panouri fotovoltaice cu 20.000 de lei subvenție de la stat a fost ciuntit, pentru ca Guvernul să nu poată fi acuzat că oferă ajutoare de stat. Categorii importante din populația activă a țării nu pot accesa acest program: antreprenorii care au sediul firmei acasă și cei care au ipotecă pe locuință.

“Imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice”.

Aceasta este modificarea care este adusă “Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională”, printr-un Ordin al Ministerului Mediului, aflat încă în dezbatere publică, potrivit e-nergia.ro.

În plus și costurile de racordare sunt extrem de mari. „De un an de zile ne tot adresăm către ANRE cu rugămintea de a simplifică lucrurile pentru prosumeri. ATR-ul acesta spune tot! În paralel cei de la AFM tocmai modifică ghidul de finanțare și îi fac neeligibili pe toți cei care au cumpărat/construit casă cu credit ipotecar și pe toți cei care au un sediu social al unei firme în locuință. Adică exact pătura activă a societății.

Concluzia este clară și tristă, momentan statul român nu vrea prosumeri!”, a declarat Martin Moise, vicepreședinte Patres, pe un canal de socializare, explicând greutățile de care se lovesc prosumatorii la racordarea la rețea printr-un document care demonstra costuri totale de peste 6.000 de lei pentru un simplu prosumator.

Share.

Lasă un comentariu