Acasă » Electricitate » Peste 2.500 de cazuri de consum fraudulos de energie şi gaze în rețeaua Delgaz Grid

Peste 2.500 de cazuri de consum fraudulos de energie şi gaze în rețeaua Delgaz Grid

28 octombrie 2019
Consumatori
energynomics

Specialiştii Delgaz Grid au identificat, în perioada ianuarie – septembrie, peste 2.500 de cazuri de consum fraudulos, 800 dintre acestea fiind de gaze naturale şi peste 1.700 de energie electrică. Cele 2.500 de cazuri de consum fraudulos au cauzat, companiei Delgaz Grid, pierderi de peste 4,4 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului. Energia sustrasă, atât de diverse societăți comerciale, cât şi de consumatori casnici, totalizează 19 milioane de kWh.

Improvizaţiile făcute de diverse persoane pentru a sustrage energie sau gaze naturale pun în pericol major deopotrivă copiii sau adulţii, indiferent că sunt utilizatori sau doar trec prin zonele unde s-a intervenit ilegal. Au fost situaţii limită în care echipele Delgaz au acționat prompt împreună cu autoritățile statului pentru a evita accidente care puteau provoca incendii de amploare şi chiar decese.

În unele județe din Moldova au fost identificate sute de cazuri de consum neautorizat de energie electrică, fiind utilizate diferite tipuri de cabluri neizolate, aeriene sau îngropate, împrăştiate în scările de bloc sau între locuinţe ori sedii de societăţi comerciale. Cele mai multe situaţii au fost depistate în judeţul Iaşi (575), iar fiecare caz de acest fel putea să ducă la tragedii greu de imaginat.

Şi în sistemul de distribuţie a gazelor naturale au fost constatate numeroase intervenţii ilegale, cele mai multe dintre acestea fiind în judeţul Cluj (173). În general, s-a intervenit la contoarele de gaze naturale pentru a fi înregistrat un consum mai mic decât cel real. Acest gen de intervenţie conduce la apariţia de neetanșeități, la sistemul de prindere al contorului, neetanșeități care duc la pierderi de gaze naturale, ce pot produce, oricând, explozii sau incendii. În urma cercetărilor amănunţite efectuate împreună cu autorităţile statului, au fost identificate adevărate grupări care acționau pe acest segment.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *