Ministerul Fondurilor Europene a prelungit termenul pentru cogenerare (axa 6.4 POIM) până la finalul anului

2

Ministerul Fondurilor Europene a prelungit din nou termenul pentru co-finanțarea centralelor în cogenerare, iar până în acest moment nu există proiecte înscrise în program, a declarat, în cadrul Energy Breakfast Club: Cogenerare – industrie, casnici și sistem electro-energetic, un eveniment organizat de energynomics.ro, Cristian Athanasovici, Business Development Manager, Kawasaki Gas Turbine Europe.

”Am desfășurat împreună cu multe alte firme un lobby puternic pe lângă Ministerul Fondurilor Europene în legătură cu Axa 6.4 din POIM pentru a accepta o nouă decalare pentru depunerea proiectelor, iar în momentul de față s-a dat un nou termen, 31 decembrie 2019 – ca ultim termen. Din păcate, până în momentul de față, industria românească, care ar putea să beneficieze de astfel de fonduri, chiar și în contextul limitărilor impuse de Uniunea Europeană – de sub 8 MWe – nu a depus proiecte. Chiar și în aceste condiții ar fi o potențială piață pentru astfel de proiecte. Din păcate, industria ori nu este suficient informată, ori, s-o spun pe românește, nu este interesată. Nu vor să încerce să depună proiecte. În momentul de față un singur proiect este semnat, în valoare de peste 5 milioane de euro, iar totalul fondului disponibil este de peste 65 de milioane de euro”, a spus Athanasovici.

”În momentul în care bonusul de cogenerare nu a mai existat, aproape nu s-au mai făcut proiecte… Potențialul pieței [de cogenerare, n.r.]scade pe zi ce trece”, a adăugat Șerban Țigănaș, membru al consiliului de administrație al TEB.

”Energia electrică și cea termică au fost un pic despărțite în politica și strategia românească. Acest lucru s-a întâmplat într-o țară care avea elementele necesare pentru a reprezenta un model în Europa”, a comentat Carmen Neagu, Strategy & Business Development Counselor, EnergoBit.

În același timp, piața așteaptă finalizarea modificărilor Legii 325, a cogenerării și bonusarea cogenerării.

”Au fost multe draft-uri… Așteptăm să vedem forma finală. Este unul din aspectele care va da încredere investitorilor pentru soluțiile de cogenerare… Sper ca noua formulă a bonusului să aibă drept scop orientarea către investiții, și nu către acoperirea costurilor de operare”, a mai spus Athanasovici.

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 și în acord cu Cadrul Strategic Comun și Documentul de Poziție al serviciilor Comisiei Europene.

Axa 6.4 prevede creșterea economiilor în consumul de energie primară produsă prin cogenerare de înaltă eficiență, prin următoarele acțiuni: realizarea sau modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficiență (maximum 8 MWe și 20 MW consum combustibil) pe gaz natural și biomasă la nivelul întreprinderilor și a centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficiență care utilizează gaze reziduale provenite din procese industriale la nivelul întreprinderilor.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

2 Comments

  1. Se poate prelungi pana la pastele cailor.De 25 de ani toti factorii de decizie in domeniul energiei nu au facut decat sa distruga cogenerarea/termoficarea.Dna Neagu a amintit ceva voalat privind desaztrusul adus de hotararea de a organiza producatorii dupa sursa de productie si implicit despartirea energiei electrice de cea in cogenerare, unici in UE si in lume.Trebuie sa recunosc ca a fost o hatarare bine gandita si pusa in practica de ,,baietii destepti ,,, din ce se pot obtine usor comisioane si bani seriosi din export, din energia electrica.Asa ca cu tot respectul fata de oamenii care muncesc sa mai realizeze ceva in cogenerare, printre care se numara si dl Cristian Athanasovici ( dovada ca aschia nu sare departe de copac), cred ca atata timp cat posturile de decizie vor fi ocupate de membrii de partid (indiferent care ) se va duce totul de rapa.

  2. Pingback: Proiectele de cogenerare așteaptă clarificarea legislației și noua schemă de bonusare (EBC, 26 iun)

Lasă un comentariu