Consumul final de energie electrică a scăzut cu 1,6%, în primul trimestru

0

Consumul final de energie electrică a fost, în primul trimestru al acestui an, de 14,451 miliarde kWh, cu 1,6% mai mic faţă de perioada similară din 2018, însă consumul populaţiei s-a majorat cu 12%, informează luni Institutul Naţional de Statistică.

Iluminatul public a înregistrat în perioada menţionată o creştere cu 5,7%, iar cel propriu tehnologic în reţele şi staţii a scăzut cu 248,9 milioane kWh, la circa 1,801 miliarde kWh. Exportul de energie electrică a fost de 862,6 milioane kWh, în scădere cu 968,6 milioane kWh.

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2019, resursele de energie primară au scăzut cu 1,9%, iar cele de energie electrică s-au diminuat cu 7,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit Agerpres.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 8,725 milioane de tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 172.800 tep faţă de primele trei luni din 2018.

Producţia internă a depăşit 5,167 milioane tep, în scădere cu 184.100 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 3,557 milioane tep.

Share.

Lasă un comentariu