Acasă » Petrol și Gaze » Renunțarea Yahoo la vechiul Messenger îi obligă pe petroliști să treacă la alte platforme

Renunțarea Yahoo la vechiul Messenger îi obligă pe petroliști să treacă la alte platforme

29 iulie 2016
Consumatori
energynomics

Pentru industria petrolului, decizia Yahoo Inc din această săptămână de a vinde afacerea sa de bază către Verizon Communications Inc pentru 4.8 miliarde dolari nu contează tot atât de mult. Lumea petrolului s-a schimbat deja acum câteva luni, când compania a declarat că va renunța la sistemul său de mesagerie, care a fost standardul pentru comercianții de petrol, încă de la sfârșitul anilor 1990.

Pe atunci, tehnologia Yahoo a revoluționat industria, ajutând intrarea într-o nouă eră a comunicării de mare viteză, care a schimbat modul în care sunt comercializate milioane de barili de petrol pe zi. Pentru Gene Grabinski, care a fost de trader de petrol în Chicago pentru BP, una dintre cele mai mari companii energetice din lume, Yahoo a adus soluția pentru a reduce numărul foarte mare de apeluri telefonice, conform Reuters.

Și asta s-a întâmplat doar pentru că acesta și-a văzut fiicele folosind mesageria online, la sfârșitul anilor 1990.

Însă din 5 august Yahoo va renunța la serviciul său de bază de mesagerie, întrucât urmărește să mute utilizatorii pe noua platformă Messenger, pe care comercianții nu o vor mai folosi pentru că nu respectă standardele de conformitate ale industriei.

Anunțul a fost făcut în luna iunie, înainte de tranzacția cu Verizon. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că Yahoo își va concentra eforturile asupra noului său sistem, care va furniza o mai bună comunicare experienței personale a utilizatorilor săi.

Timp de aproape două decenii, zeci de mii de persoane din industria de petrol s-au bazat pe vechiul sistem Yahoo Messenger, care a fost lansat în 1998. În acel moment, Grabinski a fost unul din doar doi comercianți responsabili de tranzacționare a petrolului pentru BP, care deține o parte din cele mai mari rafinării ale lumii, inclusiv facilitatea în Whiting, Indiana, și anterior, Texas City, Texas.

Dar Grabinski avea o problemă. În fiecare zi, telefonul lui „,arăta ca un pom de Crăciun”, a spus el – cu lumini roșii și verzi intemitente, pe măsură ce un potop de brokeri, sunau și erau puși să aștepte în timp ce el încerca să adune informații privind prețurile pieței.

După ce și-a văzut fiicele utilizând mesageria instant online pentru a vorbi cu prietenii, el și-a dat seama că ar putea folosi același sistem la locul de muncă.

Nu este clar modul în care Yahoo a reuşit să cucerească industria, dar Grabinski a făcut parte din primul val de traderi de petrol care au utilizat mesageria instant a Yahoo, după ce a și-deschis contul său doar un an după ce a fost lansat.

Acum, însă, industria e nevoită să apeleze la alte platforme.

Iar Grabinski spune că trecerea la un nou sistem nu ar trebui să fie o problemă.

„Schimbarea face parte din industrie, și tu pur și simplu mergi înainte”, a spus el. „Nu cred că va fi atât de greu. Trebuie doar să introducem un text într-o fereastră.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *