Acasă » Regenerabile » Solar » Volt va construi în România unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice pe acoperiș din Europa

Volt va construi în România unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice pe acoperiș din Europa

2 noiembrie 2023
Regenerabile
energynomics

Compania Volt a semnat recent un contract pentru construcția, în România, a uneia dintre cele mai mari centrale fotovoltaice pe un acoperiș din Europa, cu o putere instalată de 12 MW.

„Suntem încântați să anunțăm semnarea și începutul implementării unuia dintre cele mai mari sisteme fotovoltaice pe un acoperiș din Europa. Acesta va avea 12 MW și va fi construit în România”, a declarat Răzvan Ilie, Area Sales Manager Volt, la conferința “Eficiență energetică pentru tranziție energetică” organizat la Iași de Energynomics împreună cu Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei. El nu a oferit informații suplimentare.

Compania a pus deja în funcțiune proiecte de peste 10 MWp, între care și cel mai mare sistem fotovoltaic montat pe acoperiș din România, de 5,5 MW.
Potrivit lui Răzvan Ilie, un sistem fotovoltaic destinat autoconsumului din România se amortizează în 4-5 ani de la punerea în funcțiune.

În prima jumătate a acestui an numărul proiectelor realizate a fost destul de redus din cauza întârzierilor asociate finanțărilor prin PNRR.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI RĂZVAN ILIE

În prezent, însă, această situație s-a schimbat, iar contractorii trec printr-o perioadă aglomerată. Drept urmare, în ultima lună, prețul echipamentelor necesare instalațiilor fotovoltaice a început să crească.

Totodată, există și factori de risc, precum cel privind creșterea costurilor inițiale ale montării unor panouri fotovoltaice la prosumatori. Un alt risc este reprezentat de foarte dese modificări inopinate ale legislației sau de lipsa unor termene clare privind acordarea finanțărilor europene.

Volt intenționează să finalizeze contractarea unor centrale de 15 MW pe acoperiș în acest an și să înceapă construcția unor parcuri fotovoltaice greenfield de 86 MW.

Conferința de la Iași a fost a patra dintr-o serie de 5 programate de platforma de comunicare Energynomics, Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei. Proiectul este finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021. Conferința finală este programată pe 16 și 17 noiembrie, la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *