Acasă » Interes general » Virgiliu Ivan: Weekendul trecut a fost primul în care preţurile pe PZU au fost negative

Virgiliu Ivan: Weekendul trecut a fost primul în care preţurile pe PZU au fost negative

25 mai 2023
Interes general
energynomics

România a întregistrat în acest weekend preţuri negative la energia electrică pe piaţa pentru ziua următoare, iar în piaţa de echilibrare s-au atins preţuri negative de 2.000 euro pe MWh, a declarat, joi, Virgiliu Ivan, directorul DEN CNTEE Transelectrica, la Solar Energy Bucharest Summit.

„În prezent, capacitatea de export-import a României este undeva la 3.000-3.500 de megawaţi în perioade în care reţeaua este completă. În perioada cu retrageri din exploatare aceasta mai scade undeva pe la 2.500 (MWh). Dar prin investiţiile pe care le realizăm în următoarea perioadă avem obligaţia ca la sfârşitul anului 2025 să ajungem la peste 5.000 de megawaţi capacitate de export, respectiv de import. Sunt şi vor fi capacităţi mari şi ele vor creşte până în anul 2030, odată cu dezvoltarea reţelei electrice de transport, atât în România, dar şi în cadrul operatorilor cu care funcţionăm interconectat. Păi de ce e nevoie de consum? Păi el reprezintă baza. Consumatorii sunt cei care plătesc şi uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat în weekendul care a trecut. Este primul weekend în care preţurile pe PZU în România au fost negative. În piaţa de echilibrare pe care o administrăm noi s-au atins preţuri negative de 2.000 euro pe Megawatt-oră. Asta înseamnă că cine a avut excedent în orele respective în weekend, pe lângă faptul că a achiziţionat energia la preţurile din piaţă, va plăti în etapa de decontare preţuri foarte, foarte mari. De aceea este nevoie de consum şi mai este şi un alt element, o altă faţetă, pe care o cunoaştem mai puţin, care este în responsabilitatea noastră, partea de apărare şi de restaurare a unui sistem”, a declarat Virgiliu Ivan, conform Agerpres.

El a afirmat că în această perioadă trebuie acordată o atenţie deosebită stocării energiei, menţionând că acesta reprezintă cheia integrării în sistem de centrale regenerabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *