Vienna Energy Forța Naturală, parte a furnizorului austriac de energie electrică și gaze naturale Wien Energie Group, a atribuit un contract de inginerie, achiziții și construcție (EPC) în valoare de 25 de milioane de euro (29,3 milioane de euro) pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic (PV) de 45 MWp în România.
Proiectul pentru centrala solară situată în comuna centrală Sâncel, județul Alba, a fost depus pentru finanțare prin Fondul de Modernizare, conform Seenews.
”Vienna Energy Forța Naturală SRL, filială a Wien Energie și lider pe piața energetică din Viena, își consolidează prezența în sectorul energiei regenerabile din România. Am demarat un amplu program de dezvoltare a proiectelor fotovoltaice si baterii de stocare a energiei utilizând resurse interne. Investițiile vor fi realizate din fonduri proprii, prin aport de capital sau împrumuturi de la compania-mamă. În prezent, avem un portofoliu de 350 MW în proiecte fotovoltaice aflate fie la RTB, fie în faze avansate”, a declarat anterior pentru Energynomics Dan Prodan, CEO al Vienna Energy.
”Cu ceva timp în urmă am obținut autorizația de construire pentru un parc fotovoltaic de 45 MW, urmând ca alte trei proiecte din aceeași zonă, însumând 100 MW, să intre în execuție. Totodată, suntem într-o fază avansată cu cel mai mare proiect de 107 MW, având ca termen RTB toamna anului 2025.
În cursul acestui an (n.r. 2025), vom lansa licitații publice pentru contractarea serviciilor full EPC aferente celor 150 MW de proiecte fotovoltaice aflate în aceeași zonă”, ne-a declarat Dan Prodan.
”Consider că România are o oportunitate semnificativă de a-și consolida rolul economic și energetic în regiune. Totuși, acest lucru depinde de capacitatea noastră de a implementa reforme rapide, de a atrage investiții strategice și de a aplica o strategie energetică eficientă. Dacă reușim să gestionăm aceste provocări cu viziune și eficiență, putem asigura o dezvoltare economică sustenabilă și o poziție competitivă pe piața energetică europeană.
Energia trebuie să fie nu doar verde, ci și accesibilă și predictibilă, astfel încât să susțină dezvoltarea industriei și agriculturii și să genereze valoare adăugată în economie. O politică energetică bine gândită trebuie să asigure securitatea aprovizionării, costuri competitive și o infrastructură modernizată, elemente esențiale pentru creșterea PIB-ului și consolidarea poziției României în Europa.
Dacă nu acționăm rapid și strategic, riscăm să pierdem teren în fața altor economii din regiune, care avansează deja în procesul de tranziție energetică și atrag investiții majore. Aceasta ar putea duce la o dependență prelungită de surse de energie poluante și costisitoare, afectând competitivitatea economică și încetinind progresul către un model de dezvoltare sustenabil.
România are însă toate premisele pentru a reuși: un mix energetic diversificat, un potențial ridicat în sectorul regenerabil și acces la finanțare europeană. Printr-o abordare strategică și investiții direcționate corect, putem asigura nu doar stabilitatea energetică, ci și o creștere economică solidă, aliniată cu obiectivele de competitivitate și sustenabilitate pe termen lung”, a mai spus Dan Prodan, în cadrul unui interviu realizat de Revista Energynomics în 2025.

