Acasă » Interes general » Vânzările de autoturisme ecologice aproape s-au dublat, la zece luni

Vânzările de autoturisme ecologice aproape s-au dublat, la zece luni

9 noiembrie 2021
Interes general
energynomics

Înmatriculările de autoturisme au înregistrat un salt de 0,7%, în primele zece luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, iar maşinile electrificate au consemnat o creştere a vânzărilor de 94%, pe o cotă de piaţă de 12,8%, arată datele centralizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), publicate luni.

Pe piaţa din România, la zece luni, topul pe mărci al autoturismelor şi autovehiculelor comerciale este condus de Dacia (29.345 de unităţi), urmată de Ford (9.528), Toyota (7.974), Volkswagen (7.918), Renault (7.727), Hyundai (7.478), Skoda (6.907), Mercedes-Benz (5.995), Suzuki (3.955) şi Peugeot (3.205).

La categoria autoturisme, în luna octombrie a acestui an, s-a înregistrat un volum de 9.496 unităţi, cu 23,5% mai mic decât în luna similară din 2020, însă pe ansamblul celor zece luni din 2021, există o creştere generală de 0,7%.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 43,6% (+5,1 pp faţă de 2020), urmat de Clasa C (cotă de 28,2%, -5,2 pp) şi Clasa B (cotă de 20,8%, -0,3 pp), potrivit Agerpres.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în perioada ianuarie – octombrie, ponderea celor cu motorizare pe benzină a înregistrat o creştere de 0,4 pp faţă de primele zece luni din anul anterior, ajungând la 66,9%. Autoturismele cu motoare diesel au consemnat o scădere de 6,6 pp şi o cotă de 20,3% din total.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) ajung să deţină, după primele zece luni din 2021, o cotă de piaţă de 12,8%, dublu în comparaţie cu acelaşi interval din anul trecut (6,6%).

„Ca şi în anul 2020, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele „verzi” au performat, în anul 2021, achiziţiile din această categorie aproape s-au dublat (+94%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor plug-in hybrid (+233,6%)”, se menţionează în analiza APIA.

La nivel general, din ianuarie şi până în octombrie, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate de către persoanele juridice, care acoperă 55% din total, persoanelor fizice revenindu-le restul de 45%.

În categoria autovehicule comerciale uşoare se înregistrează, după primele zece ale anului în curs, o creştere de 21,9%, faţă de acelaşi interval din 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *