Acasă » Electricitate » Valeriu Binig părăsește EY și preia funcția Claudiei Brânduș la Enel

Valeriu Binig părăsește EY și preia funcția Claudiei Brânduș la Enel

5 aprilie 2019
Electricitate
energynomics

Enel România l-a numit pe Valeriu Binig în funcția de Director al Departamentului Reglementări și Antitrust, în timp ce Claudia Brânduș, care a coordonat anterior activitățile de reglementare, s-a alăturat Departamentului de Afaceri Europene al Grupului Enel, din Bruxelles, a anunțat Enel.

Valeriu Binig este unul dintre cei mai importanți experți ai pieței locale de energie din România, având peste 32 de ani de experiență profesională în sectorul energetic, timp în care a ocupat diferite funcții, de la cele de natură tehnică și academică, la consultanță pentru activități de fuziuni și achiziții sau de atragere de finanțări. A activat ca inginer responsabil cu partea operațională în producția de electricitate, proiectant, cercetător, lector, coordonator de programe Phare, coordonator de programe în cadrul Delegației Comisiei Europene, manager de vârf în companii de utilități, administrator și consultant pentru sectorul energiei pe segmentul serviciilor de consultanță financiară și activităților de investment banking.

În calitate de Director al Departamentului Reglementări și Antitrust al Enel România, Valeriu Binig va coordona o echipă caracterizată prin diversitate și înalte abilități, al cărei obiectiv principal constă în definirea, reprezentarea și promovarea poziției companiei cu privire la aspecte de reglementare și prevederile legislative privind concurența. De asemenea, el va fi responsabil de identificarea tendințelor în reglementare, cu scopul evaluării impactului economic și financiar al reglementărilor asupra liniilor locale de business, precum și de gestionarea aspectelor de reglementare și antitrust și relațiilor cu părțile interesate relevante, asigurarea și monitorizarea conformității liniilor locale de business și definirea strategiei optime la nivel local.

Înainte de a se alătura Enel România, Valeriu Binig a deținut funcții superioare de management în companii de consultanță cum ar fi EY România sau Deloitte România, și a ocupat o pozitie de director în cadrul unei echipe de investment banking si de gestiune a unui fond de investiții. Anterior, a avut roluri active în procesul transformațional al pieței locale de energie, ocupând poziții manageriale în companii de distribuție și producție de energie, înaintea procesului de separare a activităților de furnizare și distribuție în sectorul energetic din România.

Acesta a fost co-președinte al Comitetului pentru Energie și Mediu al Amcham România (2013 – 2017), membru al consiliului director al AmCham România (2013-2014); președinte al grupului pentru energie al Coaliției pentru Dezvoltarea României (2015, 2017) și partener în procesul de dezvoltare a strategiei naționale de energie – modelare cantitativă (2016). În prezent, face parte din Consiliul Consultativ al Energy Policy Group.

Binig a absolvit Facultatea de Inginerie Energetică din cadrul Universității Politehnica București. Are o diplomă de doctor în fiabilitatea sistemelor de energie, după ce a urmat timp de 2 ani școala doctorală de la Universitatea de Tehnologie Compiegne.

În același timp, Claudia Brânduș se alătură departamentului de afaceri europene al Grupului Enel de la Bruxelles, pentru a promova poziția, strategia și prioritățile companiei la nivelul Uniunii Europene, pentru țările unde Enel este prezent, cu excepția Italiei și a regiunii iberice.

Astfel, Claudia Brânduș va fi responsabilă de relațiile instituționale cu factorii de decizie din instituțiile europene, dar și de monitorizarea și analizarea politicilor europene, cum ar fi politica energetică, schimbările climatice și politica de mediu, cercetarea și inovarea, politica în domeniul concurenței: antitrust, ajutoare de stat și fuziuni.

Claudia Brânduș s-a alăturat echipei Enel în 2007, ca avocat pentru noile proiecte din România, devenind director juridic al Enel Green Power România în anul 2009, atunci când Enel Green Power a fost înființată ca entitate dedicată dezvoltării și operării activelor de energie regenerabilă în cadrul Grupului Enel. Mai târziu, în 2012, ea a preluat conducerea activităților de reglementare pentru Europa și noile țări intrate în portofoliul Enel Green Power, dobândind o experiență semnificativă pe piețele energetice din întreaga lume. Brânduș a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și și-a continuat educația prin cursuri internaționale precum „Leadership for Management Program” la Bocconi, Milano, IESE Business School din Barcelona, „European Union Law” la King’s College London, Green Academy: Green Power Mini MBA în Londra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *