Sari la conținut
Acasă » Termo » Minerit » Ultima termocentrală pe cărbune din Franţa va fi oprită în anul 2024

Ultima termocentrală pe cărbune din Franţa va fi oprită în anul 2024

    11 iulie 2021
    Electricitate
    Gabriel Avăcăriței

    Franţa va continua să exploateze ultima termocentrală pe cărbune cel puţin până în anul 2024, în loc de 2022 cum se preconiza anterior, după ce proiectul reconversiei pe biomasă a termocentralei de la Cordemais, vestul Franţei, a fost abandonat, au anunţat joi Ministerul Tranziţiei Ecologice şi Grupul energetic EDF, relatează AFP.

    Această termocentrală, ultima pe bază de cărbune din Franţa, va fi utilizată punctual pentru a răspunde nevoilor regiunii de vest „în timpul iernii, când consumul de energie atinge un vârf, şi va funcţiona timp de maxim câteva zeci, posibil sute, de ore pe an”, a precizat Ministerul Tranziţiei Ecologice, care şi-a confirmat, totodată, strategia de renunţare la carbon.

    Statul francez şi grupul energetic EDF se bazează pe previziunile realizate de RTE, societatea care gestionează reţeaua energetică franceză, până în anul 2030. Conform acestor previziuni, termocentrala de la Cordemais va fi necesară pentru aprovizionarea cu electricitate a regiunii de vest a Franţei cel puţin până în anul 2024, când ar urma să fie pus în funcţiune reactorul EPR de la centrala nucleară de la Flamanville, regiunea Normandia, conform Agerpres.

    Joi, grupul EDF a anunţat abandonarea unui proiect de reconversie pe biomasă a termocentralei de la Cordemais, botezat Ecocombust, din cauza costului ridicat al acestui proiect dar şi a retragerii firmei Suez din parteneriat.

    Conform unei legi adoptate în 2019, în anul 2022 urmau să fie închise în Franţa toate cele patru termocentrale pe cărbune, combustibilul solid cel mai nociv pentru mediul înconjurător. Două dintre aceste termocentrale au fost, deja, închise şi o a treia urmează să fie oprită anul următor.

    Autor: Gabriel Avăcăriței

    Gabriel Avăcăriței este jurnalist și comunicator cu peste un deceniu de experiență în sectorul energetic din România. Din 2013, este redactor-șef al Energynomics, cea mai importantă platformă de comunicare B2B pentru industria energetică la nivel național. Gabriel moderează toate conferințele și dezbaterile Energynomics, aducând claritate și profunzime discuțiilor dintre factorii de decizie politică, liderii de afaceri și inovatori. Sub coordonarea sa, Energynomics a evoluat în cel mai cuprinzător proiect editorial din domeniul energetic din România, combinând un site de știri, o revistă trimestrială și un portofoliu larg de evenimente din industrie care informează și conectează comunitatea energetică.

    Etichete:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *