Acasă » Electricitate » UE pune sub semnul întrebării compromisul Germaniei privind energia din lignit

UE pune sub semnul întrebării compromisul Germaniei privind energia din lignit

16 septembrie 2015
Electricitate
energynomics

Comisia Europeană se teme că noile reforme ale pieței energiei electrice din Germania vor încălca regulile UE prin acordarea unui tratament preferențial producătorilor de energie bazată pe lignit, conform EurActiv Germania. Potrivit unui articol de presă, Bruxelles-ul nu este convins de planurile Ministrului Economiei, Sigmar Gabriel, pentru piața de energie electrică.

Articolul din Frankfurter Allgemeinen Zeitung de luni, care se bazează pe surse din interiorul Comisiei, susține că organul executiv al UE se teme că noile propuneri privind organizarea pieței de energie electrică vor încălca liniile directoare ale UE, prin oferirea unui tratament preferențial producătorilor de energie electrică bazată pe lignit.

Transformarea planificată a uzinelor pe lignit într-o „capacitate de rezervă”, unde vor fi păstrate pentru a contrabalansa ncesarul deenergie electrică, reprezintă în mod clar o formă de ajutor de stat. Aceasta va necesita aprobarea UE. Rămâne de văzut dacă condițiile necesare vor fi îndeplinite.

Până în prezent, noile propuneri au în vedere introducerea unor capacități bazate pe lignit de 2,7 GW în rezervă, pentru ca Germania să poată atinge obiectivele climatice până în 2020. Este vorba de aproximativ cinci mari centrale electrice.

Uzinele vor fi închise, dar păstrate în conservare timp de patru ani, înainte de a fi scoase din uz complet. În schimb, operatorii lor vor primi miliarde de euro, din care cea mai mare parte finanțată de contribuabilul german.

Inițial, se creionase o taxă climatică pentru uzinele de lignit, care ar fi produs o reducere totală de 22 de milioane de tone de CO2. Ar fi fost percepute taxe legate de emisiile de carbon, când acestea ar fi sărit peste un anumit prag. Cu toate acestea, sindicatele s-au opus, precum și furnizorii și aripa economică al CDU. Așa încât proiectul a fost abandonat, pe fondul temerilor privind creșterea prețului energiei electrice și pierderile masive de locuri de muncă în centralele electrice și exploatările miniere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *