Sari la conținut
Acasă » Electricitate » UE dă undă verde gazului și nuclearului pentru țările est-europene

UE dă undă verde gazului și nuclearului pentru țările est-europene

    4 decembrie 2020
    Electricitate
    energynomics

    Uniunea Europeană oferă asigurări cu privire la finanțarea acordată țărilor membre în dezvoltare porecum și privind capacitatea țărilor de a-și alege propriul mix energetic de tranziție, în încercarea de a încheia săptămâna viitoare un acord cu privire la un obiectiv mai înalt de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, conform documentelor și surselor UE.

    Pentru a avea emisii „net zero” până în 2050, Comisia spune că blocul trebuie să-și reducă emisiile nete cu cel puțin 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990, potrivit Euractiv.com.

    Obiectivul actual al UE pentru 2030 este de 40%.

    Liderii din cele 27 de țări ale UE își propun să aprobe noul obiectiv – în unanimitate – la un summit ce va avea loc joi și vineri săptămâna viitoare (10-11 decembrie).

    Provocarea constă în elaborarea unui acord pe care toate țările îl vor sprijini – inclusiv statele preocupate de transformarea economică necesară, precum Polonia și Bulgaria, care doresc mai multe analize și condiții atașate obiectivului.

    Ultimul proiect de concluzii pentru summit, datat de 1 decembrie și consultat de Reuters, prevede că țările vor susține obiectivul de „cel puțin 55%”, dar vor solicita Comisiei să pună la dispoziție bani pentru a ajuta statele mai sărace să investească în energie curată – o cerere a mai multor țări, inclusiv Polonia.

    Draftul prevede că țările pot „alege cele mai potrivite tehnologii” pentru a-și reduce emisiile – o formulare adresată unor state precum Bulgaria, Cehia, România, Slovacia și Polonia, care au cerut asigurări că vor putea folosi energia nucleară sau gazul natural pentru a-și reduce emisiile.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *