Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Ucraina ar putea cumpăra gaz din Europa, mai ieftin decât din Rusia

Ucraina ar putea cumpăra gaz din Europa, mai ieftin decât din Rusia

27 martie 2014
Consumatori
energynomics

Ucraina, foarte dependentă de gazele naturale din Rusia, va putea importa gaze din Uniunea Europeană, a anunţat miercuri comisarul european pentru Buget, Janusz Lewandowski, citat de AFP. „Am ajuns la un acord privind posibilitatea de a furniza Ucrainei gaze naturale provenind din Slovacia şi apoi din Polonia şi Ungaria”, a declarat Lewandowski pentru agenţia poloneză PAP.

„Acesta este un prim acord foarte important pentru securitate”, a apreciat comisarul după ce a participat miercuri la o şedință a Guvernului de tranziţie de la Kiev. Primul ministru ucrainean a spus că țara sa ar putea primi 25 miliarde de metri cubi de gaze din UE la un preț cu 100 dolari mai puțin pe 1.000 de metri cubi decât prețul de achiziționare din Rusia, spune Kyiv Post.

Gazele naturale importate din Rusia reprezintă majoritatea din consumul Ucrainei. În 2006 şi 2009, conflictele dintre Kiev şi Moscova au provocat întreruperi în livrările de gaze naturale din Rusia spre statele din Uniunea Europeană.

Recent, Gazprom a ameninţat că va suspenda livrările, dacă Kievul, confruntat cu grave probleme financiare, nu îşi va achita datoriile acumulate în ultimele luni. Cele două state negociază în prezent un preţ al gazelor naturale care se va aplica începând de la 1 aprilie, iar autorităţile ruse au anunţat că intenționează să sisteze reducerile acordate Kievului, inclusiv plata pentru utilizarea bazei navale de la Simferopol, în Crimeea, alipită de curând la Rusia.

Guvernul ucrainean a prevenit marţi Rusia că va refuza să importe gaze naturale la preţul pe care aceasta îl cere. Kievul a decis miercuri să adopte o drastică şi impopulară măsură de majorare a preţului la gazele naturale furnizate populaţiei, pentru a obţine un ajutor financiar din partea FMI.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *