Acasă » Electricitate » Transelectrica are şase investiții între proiectele europene de interes comun

Transelectrica are şase investiții între proiectele europene de interes comun

28 noiembrie 2017
Electricitate
energynomics

Șase obiective de investiții majore derulate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, ca operator de transport și de sistem energie electrică din România, se regăsesc pe lista a treia a proiectelor de interes comun (PCI) privind infrastructura energetică, adoptată la sfârșitul săptămânii trecute de Comisia Europeană. Valoarea totală a celor șase investiții este de circa un miliard de lei, ele fiind incluse în clusterele „Black Sea Corridor” și „Mid Continental East Corridor”. Toate aceste proiecte contribuie la realizarea inelului național de 400kV, obiectiv inclus in programul de guvernare, care duce la o creștere a siguranței în funcționare a SEN și la realizarea unui regim economic de funcționare a RET.

Proiectele de interes comun se integrează în efortul armonizat al tuturor Operatorilor de Transport și de Sistem europeni de a dezvolta rețelele transeuropene și de a asigura interoperabilitatea acestora, explică, într-un comunicat Corina Popescu, CEO Transelectrica. „Investițiile Transelectrica acceptate de Comisia Europeană, atât la apelul din 2015, cât și la apelul din 2017, vizează în principal creșterea capacității de interconexiune pe relațiile România-Bulgaria și România-Serbia. Fiind incluse atât pe lista a doua, cât și pe lista a treia a proiectelor de interes comun, investițiile Transelectrica au demonstrat viabilitate din punct de vedere economic, social și al mediului, ele având ca scop îmbunătățirea siguranței aprovizionării și asigurarea flexibilitatea sistemului energetic european”.

Obiectivele de investiții aflate pe lista proiectelor de interes comun a Comisei Europene pot beneficia de finanțare în proporție de 50% sau, în anumite cazuri, de 80%. De asemenea, proiectele de interes comun pot fi supuse unei proceduri de autorizare mai rapide, care să nu depășească în medie 3 ani și beneficiază de un tratament special din partea autorităților de reglementare. Transelectrica a depus deja cerere de finanțare pentru Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Cernavodă-Stâlpu.

Proiectele dezvoltate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA incluse pe lista revizuită a Comisiei Europene sunt:

  • Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Cernavodă-Stâlpu, parte din Grupul creșterea capacității Bulgaria-România; (Clusterul „Black Sea Corridor”)
  • Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 Gutinaș-Smârdan, parte din Grupul creșterea capacității Bulgaria-România; (Clusterul „Black Sea Corridor”)

Clusterul „Black Sea Corridor” face parte din coridorul prioritar privind energia electrică: „Interconexiuni nord-sud privind energia electrică din Europa Centrală și din Europa de Sud-Est(„NSI East Electricity”) și are rolul de a consolida coridorul de transport al energiei electrice de-a lungul coastei Mării Negre (România-Bulgaria) și între coastă și restul Europei și Turcia.

  • Interconexiunea dintre Reșița (RO) și Pancevo (RS) – parte din Grupul România-Serbia, între Reșița și Pancevo; (Clusterul „Mid Continental East Corridor”)
  • Linia internă dintre Porțile de Fier și Reșița (RO) – parte din Grupul România-Serbia, între Reșița și Pancevo; (Clusterul „Mid Continental East Corridor”)
  • Linia internă dintre Reșița și Timișoara/Săcălaz (RO) – parte din Grupul România-Serbia, între Reșița și Pancevo; (Clusterul „Mid Continental East Corridor”)
  • Linia internă dintre Arad și Timișoara/Săcălaz (RO) – parte din Grupul România-Serbia, între Reșița și Pancevo; (Clusterul „Mid Continental East Corridor”)

Clusterul „Mid Continental East Corridor” face parte din coridorul prioritar privind energia electrică: „Interconexiuni nord-sud privind energia electrică din Europa Centrală și din Europa de Sud-Est („NSI East Electricity”) și conduce la creșterea capacității de schimb pe granițele dintre România – Ungaria – Serbia; intensifică coridorul european nord-sud dinspre nord-estul Europei spre sud-estul Europei prin Romania, permițând integrarea mai puternică a piețelor și creșterea securității alimentării consumului în zona de sud-est a Europei.

Guvernul României și-a manifestat sprijinul față de accelerarea investițiilor Transelectrica prin promovarea în ultimele săptămâni a unor Hotărâri privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru Linia electrică aeriană 400 kV, dublu circuit, Cernavodă-Stâlpu și racord în stația Gura Ialomiței și pentru Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 Gutinaș-Smârdan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *