Acasă » Electricitate » Transelectrica, investiții de peste 5 miliarde de lei în dezvoltarea rețelei

Transelectrica, investiții de peste 5 miliarde de lei în dezvoltarea rețelei

3 iulie 2014
Electricitate
energynomics

ANRE a aprobat Planul Transelectrica pe 10 ani de dezvoltare a reţelei electrice de transport (RET) pe 10 ani, plan care se redactează o dată la doi ani. Investițiile planificate se ridică la 5,3 miliarde de lei, şi unul dintre obiectivele de realizat până în 2023 este adâncirea interconexiunii cu sistemele Ungariei, Serbiei, Bulgariei şi Republicii Moldova, arată un comunicat al operatorului rețelei de transmisiune a energiei electrice.

Sunt planificate linii și stații noi astfel încât energia produsă de capacitățile de producție noi să poată fi transmisă din zonele de producție (de exemplu, energia regenerabilă din Dobrogea), spre cele care au consum. Documentul prevede și trecerea de la echipamente cu durata de viața aproape de expirare către echipamente noi, cu efecte asupra rezistenței, siguranței, flexibilității și costurilor de operare a rețelei de transmisiune. Proiectele de Interes Comun vor fi atent monitorizate și compania va contribui la atingerea lor, subliniază Transelectrica.

Cu privirea la piața de capital și la fondurile europene

Despre sursele de finanțare a acestor planuri îndrăznețe și scumpe, Transelectrica a precizat: „Compania va utiliza un mix adecvat şi echilibrat pentru finanţarea investiţiilor planificate, cu considerarea tuturor opţiunilor şi instrumentelor oferite atât de piaţa financiară, cât şi de programele de finanţare nerambursabilă operate de Uniunea Europeană.”

Cât privește împrumuturile de pe piața financiară și obținerea unor dobânzi atractive, societatea trebuie să stea bine din punct de vedere financiar, să prezinte siguranța că își poate plăti creditorii și să aibă un nivel de lichiditate care să-i îmbunătăţească ratingul de credit.

După ce fiecare operator național de rețea de transmisiune își face planul de dezvoltare pe 10 ani a rețelei, se dă o viziune unitară a dezvoltării infrastructurii pan-europene similare de către ENTSO-E, Rețeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică.

Peste 20 milioane de euro pentru lucrări în comunicaţii

Transelectrica a acordat unei filiale, Teletrans, un contract de 91,8 milioane de lei (20,81 milioane de euro) pentru lucrări de mentenanţă a sistemelor de comunicaţii, care se va derula între 2014 şi 2017. Operatorul de telecomunicaţii Teletrans a fost înfiinţat în 2002 și oferă servicii de comunicații și internet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *