Acasă » Regenerabile » Biomasă » Bloomberg: Rețeaua electrică, mai vulnerabilă din pricina regenerabilelor

Bloomberg: Rețeaua electrică, mai vulnerabilă din pricina regenerabilelor

3 iulie 2014
Biomasă
energynomics

Expansiunea capacităților de producție de energie din surse regenerabile (RES) au condus la slăbirea siguranței rețelelor electrice în fața atacurilor informatice, scrie Bloomberg. Prin acțiuni cu scop de culegere de informații sau economic, o rețea electrică poate fi afectată prin intruziuni în sistemele de preluare și distribuție a energiei din RES, au spus pentru Bloomberg experți în securitate cibernetică.

Companiile de utilități se văd puse în situația de a primi energie nu de la doar câțiva producători mari, ci de la zeci, poate chiar sute de producători care vând prin furnizori, crescând locurile unde un atac poate găsi un loc mai slab protejat. Reţelele de comunicaţii şi softurile care conectează furnizorii de energie verde la reţele, precum şi contoarele care măsoară energia, utilizată oferă noi căi de acces în rețea, scrie Mediafax.

Atacurile deteriorează echipamente, întrerupt servicii și necesită reparații lungi și scumpe

Recent au apărut dezvăluiri potrivit cărora o serie de hackeri au pătruns în ultimele 15 luni în reţelele energetice din Statele Unite şi Europa, expunând insuficienta protecție a rețelelor. Acest fapt se transpune în costuri din ce în ce mai mari pentru distribuitorii de energie, care trebuie să investească sume consistente în sisteme de protecție din ce în ce mai sofisticate.

Multitudinea de surse energetice obligă managerii de reţele să opereze sisteme care comunică în timp real datele consumatorilor şi ale centralelor energetice. În aceste condiţii, reţelele, care în trecut erau strict controlate, intră în prezent în contact cu sisteme IT şi de telecomunicaţii folosite de milioane de utilizatori.

„Au existat atacuri documentate atât cibernetice, cât şi fizice asupra reţelelor de electricitate, care au deteriorat echipamente, au întrerupt serviciile şi au necesitat reparaţii de lungă durată”, a declarat directorul pentru protejarea infrastructurii critice de la Verizon Communications, cel mai mare operator wireless din SUA. În Statele Unite, preşedintele Barack Obama a semnat un ordin, în februarie, pentru evaluarea celor mai vulnerabile părţi ale reţelei energetice.

Sute de milioane de dolari se duc în fiecare an pe protecția informatică a rețelelor

EY a descoperit într-un studiu că o treime din 61 de companii energetice şi de utilităţi americane pe care le-a sondat cheltuiesc cumulat cel puțin 183 de milioane de dolari pe an pentru securitate informatică.

Dominion Resources, companie care deține cea mai mare companie de utilități din statul american Virginia, a menționat că în următorii cinci ani va investi 500 de milioane de dolari pentru lucrări de întărire a siguranței rețelei în puncte critive, iar American Electric Power din statul american Ohio a cerut reglementatorului dreptul de a taxa pe factura consumatorilor cheltuielile de securitate cibernetică.

Pentru Europa, cheltuielile pentru serviciile de consultanţă şi testare asociate cu securitatea cibernetică a companiilor de utilităţi vor creşte de peste două ori, la 412 milioane de euro pe an, până în 2016, spune International Data, o companie de analiză a pieţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *