Statele UE nu-și îndeplinesc țintele de sustenabilitate
În câteva săptămâni, comunitatea internațională va stabili noi obiective de dezvoltare durabilă (SDG) pentru perioada ce urmează, pentru orizontul 2030.…
În câteva săptămâni, comunitatea internațională va stabili noi obiective de dezvoltare durabilă (SDG) pentru perioada ce urmează, pentru orizontul 2030.…
Unitatea I de la Cernavodă ar putea să fie retehnologizată în următorii 7-8 ani, astfel încât acestui grup să-i fie…
Skanska a deschis oficial cea de-a doua clădire din Green Court Bucharest, în urma unei investiții de 35 de milioane…
România va importa în acest an din Rusia doar 3% din consumul de gaze naturale, însă de anul viitor ar…
Combinatul chimic Oltchim va concedia 225 de persoane, reprezentând aproximativ 10% din personal, ca parte a planului de reorganizare, numărul…
Toate costurile din sistemul energetic sunt suportate de consumatorul final, a precizat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică…
Energia este unul dintre elementele care acum fac diferențierea între statele puternice și cele slabe, iar țara noastră are nevoie…
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a stabilit, pentru această iarnă, un nivel minim de înmagazinare de gaze naturale…
Hidroelectrica a inaugurat joi, la Portalul Galerie de acces Pruncea, care face parte din amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu, cea mai lungă…
România rămâne una dintre cele mai atractive destinații pentru investiții, cele mai mari companii din țară prezente în Top 500…
Președintele conservator al Poloniei a criticat acordul dintre gigantul energetic rus Gazprom și mai multe firme occidentale care prevede construcţia…
Consiliul de Administrație al Electrica S.A. a transmis Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri o scrisoare…
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) a cerut Electrica SA plata unor prejudicii de 1,32 miliarde de euro,…
Ministerul Energiei ar putea pune piedici aprobării planului de administrare propus de Consiliul de Administrației (CA) al Electrica prin acordarea…
Autoritatea de reglementare antitrust a Uniunii Europene va da undă verde tranzacției de 12,4 miliarde de euro (13,9 miliarde de…
Indonezia va redeveni în decembrie membră a OPEC, după o pauză de şase ani, timp în care reprezentanţii ţării au…
De 25 de ani, ziua de 8 septembrie are o profundă semnificaţie pentru petroliştii români şi pentru familiile lor –…
Cele mai recente inovații, tendințe, preocupări, provocări practice, politice și comerciale legate de sustenabilitatea clădirilor sunt tratate în a doua…
Guvernul a dublat practic nivelul taxelor în ultimii șapte ani, iar leul s-a devalorizat în termen nominali în aceeași perioadă,…
Grupul rus Gazprom a început să vândă gaze naturale la licitație în Europa, oferind clienților o alternativă la sistemul său…
Panasonic, una din cele mai mari companii de electronice din lume, a cerut guvernului britanic să regândească planurile de reducere…
Capitalizarea bursieră sau valoarea de piaţă a operatorului centralei nucleare de la Cernavodă a scăzut până la un minim istoric,…
Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri va putea înfiinţa societăţi, în numele statului, urmând să aibă…