Acasă » Evenimente externe » Tehnologii de pe trei continente la Târgul RoEnergy Timișoara

Tehnologii de pe trei continente la Târgul RoEnergy Timișoara

16 august 2023
Evenimente externe
energynomics

Cu aproximativ o lună și jumătate înainte de eveniment, spațiul expozițional aferent ediției din Timișoara a Târgului Internațional RoEnergy România, Platforma nr. 1 pe energii regenerabile din țara noastră din 2010, este epuizat aproape în întregime.

Companii provenind din Europa, Asia și Orientul Mijlociu s-au grăbit, încă de la începutul anului, să prindă un loc la Târgul din Timișoara, având planuri fie de a-și continua afacerile din România, fie de a intra pe această piață. Expozanți din 11 țări își vor prezenta oferta compusă, în principal, din tehnologii fotovoltaice și eficiență energetică de ultimă generație destinată pieței autohtone.

Argumente suficiente, așadar, pentru ca toți cei interesați de trendurile regenerabilelor să-și rezerve bilete de avion pentru deplasarea, la începutul lui octombrie, până în vestul țării, în orașul de malul Begăi.

Intrare gratuită la expoziție

Și pentru această ediție, organizatorii continuă popularizarea în rândul românilor a conceptului de prosumator, oferind acces gratuit pentru vizitarea expoziției RoEnergy, eveniment unic care va avea loc în perioada 4-6 octombrie 2023, la Pavilion Expovest (Hotel Senator), Calea Lugojului, nr.7, Ghiroda, Timiș.

Cei care doresc să devină prosumatori vor avea posibilitatea să participe, tot gratuit,  la un workshop de Independență energetică în care vor afla ce înseamnă să fii prosumator.

În ceea ce-i privește pe profesioniști, ediția de Timișoara a Târgului RoEnergy România va constitui, cu siguranță, un bun prilej pentru a afla trendurile industriei, noile apariții de tehnologii, dar și companiile din străinătate interesate de piața autohtonă.

Sponsorii Târgului RoEnergy Timișoara 2023 sunt Fronius International GmbH – Silver Sponsor și Genway – Platinum Sponsor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *