Acasă » Electricitate » Tănase: Stația Electrică Arefu, modernizată prin investiții de 76 mil. lei

Tănase: Stația Electrică Arefu, modernizată prin investiții de 76 mil. lei

3 decembrie 2020
Electricitate
Energynomics

Staţia Electrică de Transformare Arefu, din judeţul Argeş, care asigură evacuarea în sistem a energiei produse de centrala de la Vidraru urmează să fie modernizată şi retehnologizată cu ajutorul unor investiții în valoare de 76 de milioane de lei, a spus Secretarul General al Guvernului, Antonel Tănase.

„Reţeaua electrică de transport este un important circuit de infrastructură naţională care trebuie să funcţioneze în permanenţă. De aceea, este necesar un nivel de flexibilitate investiţională care să asigure menţinerea reţelei în parametri optimi de desfăşurare a activităţii. Mă bucură faptul că Transelectrica îşi asumă cu responsabilitate rolul de companie strategică la nivel naţional şi regional şi investeşte în consolidarea reţelei. Secretariatul General al Guvernului, în calitate de administrator – în numele statului român – al pachetului majoritar de acţiuni al Transelectrica, monitorizează cu atenţie implementarea proiectelor de investiţii pentru consolidarea şi modernizarea ansamblului reţelei interne de transport al energiei electrice. Siguranţa în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional este o prioritate guvernamentală, iar Transelectrica a confirmat de fiecare dată că este un factor-cheie care lucrează pentru a menţine garanţia acestui aspect. Modernizarea staţiei Arefu este un obiectiv care va contribui la întărirea reţelei de transport al energiei electrice şi face dovada seriozităţii strategiei investiţionale a companiei”, a spus Antonel Tănase.

Secretarul General al Guvernului, alături de Cătălin Niţu, preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA şi de membrii Directoratului – Andreea Miu şi Bogdan Marcu, au efectuat luni o vizită de lucru la Staţia Electrică 220/110/20 kV Arefu, pentru analizarea parcursului derulării lucrărilor de modernizare recent iniţiate.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *