Trei companii și-au manifestat intenția de a achiziționa activele Lukoil
Trei companii și-au manifestat intenția de a achiziționa activele Lukoil în România, atât rafinăria cât și rețelele de benzinării, a…
Trei companii și-au manifestat intenția de a achiziționa activele Lukoil în România, atât rafinăria cât și rețelele de benzinării, a…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România va aplica ferm sancțiunile internaționale ce vizează Lukoil şi nu va solicita…
Consilierul prezidențial pe probleme economice Radu Burnete afirmă că situația companiei Lukoil, care are în România o rafinărie şi zeci…
Distribuitorul de carburanți a emis miercuri avertizări privind posibile fraude privind conturile bancare ale societății. Potrivit unei informări postate miercuri…
Petrotel LUKOIL anunță noi investiții în rafinăria de la Ploiești, peste 30 de milioane de dolari până în 2020, pentru…
Vagit Alekperov, directorul general al grupului rus Lukoil, a declarat că producătorul de petrol îşi va ajusta planurile de producţie pentru acest…
Producția obținută de SUA din șisturile bituminoase contrabalansează acordul global de reducere a producției de petrol și va menține cotaţia barilului…
Grupul rus Lukoil îşi va ajusta planurile de producţie din acest an pentru a se conforma acordului global de reducere…
16 companii energetice apar în clasamentul celor mai mari 50 de companii din România din 2015, realizat de Ziarul Financiar.…
Acţionarul majoritar al RAFO Oneşti, societatea eleveţiană cu capital rusesc Petrochemical Holding, supune Adunării Generale a Acţionarilor din 17 septembrie…
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, spune că o decizie finală a instanţei în ceea ce priveşte amenda aplicată de instituţie…
Rafinăria Petrotel-Lukoil ar putea construi parcuri fotovoltaice pe câteva terenuri pe care le deţine lângă Ploieşti. Compania a finalizat în…
Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti a acceptat joi demisia ministrului de finanţe Veaceslav Negruţa și înlocuirea sa cu Anatol Arapu.…