Sari la conținut
Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Lukoil ar putea investi în parcuri fotovoltaice la Ploieşti

Lukoil ar putea investi în parcuri fotovoltaice la Ploieşti

    14 octombrie 2013
    Electricitate
    energynomics

    Rafinăria Petrotel-Lukoil ar putea construi parcuri fotovoltaice pe câteva terenuri pe care le deţine lângă Ploieşti.

    Compania a finalizat în acest an ecologizarea mai multor batale –terenuri afectate de poluare –  în urma unei investiții de 38,5 milioane de dolari.

    Pe terenurile ecologizate, în suprafaţă de aproximativ opt hectare, compania se gândeşte să instaleze panouri fotovoltaice de până la 12 MW, a afirmat Constantin Dumitru, directorul din companie care s-a ocupat de ecologizări.

    „Avem mai multe opţiuni cu aceste terenuri, printre care se numără şi construcţia de parcuri fotovoltaice”, a spus Dumitru.

    Directorul general al rafinăriei, Andrei Bogdanov, a afirmat că încă nu s-a luat nicio decizie în această privinţă.

    Petrotel-Lukoil rămâne pe pierdere

    Potrivit lui Bogdanov, rafinăria Petrotel-Lukoil va înregistra şi în acest an pierderi, ca urmare a marjelor mici generate şi a reviziei capitale a unităţii de prelucrare a ţiţeiului, ceea ce va avea ca efect şi o cifră de afaceri mai mică.

    Totuşi, Lukoil nu are în vedere oprirea totală a rafinăriei, pentru că „economia se va redresa”, a mai spus Bogdanov.

    Petrotel-Lukoil face parte din grupul petrolier rus Lukoil, care mai deţine în România şi o reţea de peste 300 de benzinării.

    Lukoil România a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de 6,03 miliarde lei (1,35 miliarde euro), în creştere cu 15% faţă de 2011, şi are, potrivit datelor proprii, o cotă de circa 20% din piaţa produselor petroliere din România.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *