Omer Tetik, BT: Finanţarea pentru regenerabile stagnează, garanţiile cresc
###author### Finanţarea proiectelor de investiţii în domeniul energiei regenerabile stagnează în prezent, iar nivelul garanţiilor cerute de bănci a crescut…
###author### Finanţarea proiectelor de investiţii în domeniul energiei regenerabile stagnează în prezent, iar nivelul garanţiilor cerute de bănci a crescut…
Transgaz, operatorul național de transport și sistem al gazelor, a propus ca, în luna mai, România să consume doar gaze…
La finalul ieşirii din insolvenţă, Hidroelectrica va fi o companie pregătită să fie listată cu succes, dar până atunci mai…
Fondul de investiţii Romanian Opportunities Fund (fostul Eastern Eagle Fund) a ajuns în urma unor achiziţii realizate pe bursă să…
Hidroelectrica a inaugurat primele hidrocentrale cu pompaj din ţara noastră, care sunt situate pe râul Olt şi au o capacitate…
Ceea ce au în comun producătorul de condimente Supremia Group, o afacere de 35 milioane de euro pornită de familia…
Alegerile pentru Parlamentul European (PE) întârzie aprobarea de către Comisia Europeană a tarifului pentru micii producători de energie regenerabilă, este…
Administratorii judiciari ai Oltchim vor înainta instanţei, în următoarele zile, acţiunea de tragere la răspundere a lui Constantin Roibu, fostul…
###author### Lipsa contractelor bilaterale din piaţa energiei electrice naşte disparităţi care ar putea fi înlăturate odată ce marile firme energetice…
România are un potențial imens în ceea ce privește biomasa și energia hidro, poate mai mare decât cea eoliană și…
Compania Solar Power Energy Ro a finalizat proiectul parcului solar Mavrodin din Teleorman a cărui finanțare a fost asigurată în…
Investitorii în regenerabile au depus proiecte pentru finanţări nerambursabile de la Comisia Europeană de 460 milioane de euro, a declarat…
Remus Borza, proprietarul firmei Euro Insol și administratorul judiciar al Hidroelectrica, a schimbat mai mulţi directori ai sucursalelor din Bistriţa…
###author### Hidroelectrica a moştenit la momentul intrării în insolvenţă peste 300 titluri de investiţii, dintre care multe având o componentă…
Grupul german Siemens a prezentat un program de restructurare mult-aşteptat, în intenția de a-i prinde din urmă pe concurenţii mai…
Aversa Manufacturing are 15 milioane de euro pentru reamplasarea şi tehnologizarea fabricii de pompe deţinute în Bucureşti, iar procesul este…
Departamentul pentru Energie a sintetizat prima fază de consultare publică pe tema viitoarei strategii energetice în 10 principii care vor…
Grupul MOL a cumpărat 208 benzinării în trei țări din Europa Centrală și de Est, ceea ce extinde rețeaua totală…
Grupul celor mai dezvoltate şapte naţiuni ale lumii (G7) a convenit să caute noi surse de energie şi să dezvolte…
Chevron Romania a confirmat marţi că au început activităţile de foraj la sonda de explorare din apropierea satului Siliştea, comuna…
Liberalizarea pieţei gazelor este o provocare, în condiţiile în care este greu să existe o piaţă concurenţială cu doar doi…
###author### Emon Electric devine începând cu luna mai a acestui an membră a Monsson Group în urma cedării pachetului majoritar…
Consultanții de la The Associates organizează pe 13 mai evenimentul „Emerging Funding for The Real Economy”. Cele trei sesiuni ale…