Acasă » Electricitate » Hidro » Companii din China, interesate de Oltchim, termocentrale, reactoare nucleare și Tarnița

Companii din China, interesate de Oltchim, termocentrale, reactoare nucleare și Tarnița

10 iunie 2014
Electricitate
energynomics

Companiile din China vor să modernizeze şi să extindă termocentrala Rovinari, să contruiască unităţile nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, să cumpere combinatul petrochimic Oltchim și să realizeze centrala hidroelectrică de acumulare prin pompaj de la Tarnița, arată un comunicat al Ministerului Economiei.

„Potenţialul de investiţii al companiilor chineze este extrem de important, mai ales în contextul globalizării. România are proiecte în domenii cheie – energie, transport, IT, agricultură. Statul chinez a alocat o linie de credit de 10 miliarde de dolari pentru realizarea de proiecte în ţările Europei Centrale şi de Est, iar proiectele României sunt viabile şi pot obţine finanţarea necesară implementării”, a declarat în comunicat ministrul Constantin Niţă.

După eșuarea unei încă tentative de privatizare a Oltchim, ministrul Economiei s-a întâlnit sâmbătă cu ministrul Comerţului din China, unde s-au discutat proiecte economice de mare amploare care să fie derulate în comun, precum și despre accesul produselor chinezești și românești pe piețele reciproce.

Schimburile comerciale bilaterale dintre România şi China au totalizat 3,28 miliarde de dolari în anul 2013, potrivit Ministerului Economiei. În primele trei luni ale acestui an, schimburile comerciale au fost de 931 milioane de dolari, în creştere cu 23,5% faţă de perioada similară a anului precedent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *