Acasă » Electricitate » Nuclear » România va deţine în următorii doi ani preşedinţia grupului nuclear din UE

România va deţine în următorii doi ani preşedinţia grupului nuclear din UE

16 iunie 2014
Electricitate
energynomics

România va deţine în următorii doi ani preşedinţia grupului statelor UE care susţin domeniul nuclear, potrivit Departamentului pentru Energie. În Luxembourg are loc reuniunea miniştrilor energiei din UE, reuniune la care România este reprezentată de ministrul energiei, Răzvan Nicolescu.

Principala temă a reuniunii este securitatea energetică în noul context regional, titrează Bursa. În marja reuniunii Consiliului Energiei a avut loc şi o reuniune a grupului statelor membre UE care susţin energia nucleară. La propunerea ministrului Economiei din Cehia şi cu acordul tuturor celorlalţi miniştri, ministrul român, Răzvan Nicolescu, a primit propunerea de a asigura preşedinţia grupului statelor membre UE care susţin domeniul nuclear, pentru următorii doi ani.

Nicolescu a declarat: „Am acceptat cu plăcere propunerea făcută României. Este o dovadă de încredere pentru dezvoltările noastre din domeniul nuclear. Suntem printre puţinele state ale lumii care au un ciclu nuclear complet. Va trebui să impunem pe agenda europeană domeniul nuclear ca parte a soluţiei pentru a face faţă cu succes provocărilor europene actuale în domeniul securităţii energetice şi al schimbărilor climatice”.

Din grupul statelor UE care susţin energia nucleară fac parte Marea Britanie, Franţa, Polonia, Spania, Finlanda, Cehia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Ungaria, Olanda, Belgia şi România. Acest grup se reuneşte de câteva ori pe an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *