Acasă » Electricitate » Starace: Enel părăsește Rusia în câteva luni

Starace: Enel părăsește Rusia în câteva luni

21 martie 2022
Distribuţie
Energynomics

Grupul Enel SpA, cea mai mare companie de utilităţi din Italia, va ieşi din operaţiunile sale din Rusia în câteva luni, a declarat luni directorul general Francesco Starace într-un interviu pentru Bloomberg TV.

În urmă cu doar câteva zile, Francesco Starace spunea că Enel îşi va reduce expunerea pe Rusia, dar nu are de gând să iasă complet de pe această piaţă.

”Suntem în procesul de vânzare a activelor de producţie a energiei. Cu regret, cred că trebuie să urmăm exemplul celorlalţi”, a spus Francesco Starace.

Enel este prezent pe piaţa rusă prin Enel Russia, care operează trei centrale pe gaze, cu o capacitate de 5,7 gigawaţi. De asemenea, are două centrale eoliene, dar nu se aprovizionează cu gaze din Rusia. Înfiinţată în anul 2004, Enel Russia are o contribuţie de doar 1% la profitul operaţional al grupului italian care deţine 56% din Enel Russia, potrivit Agerpres.

Marile companii energetice din întreaga lume, inclusiv BP Plc, Shell Plc şi Eni SpA, au anunţat planuri vizând ieşirea din investiţiile lor din Rusia pe măsură ce războiul din Ucraina se intensifică.

Enel, companie energetică multinaţională şi un lider integrat pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile, activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate totală instalată de peste 88 GW. În România, compania este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *