Acasă » Electricitate » Nuclear » Sindicat: Angajații RAAN ar putea rămâne fără salarii compensatorii

Sindicat: Angajații RAAN ar putea rămâne fără salarii compensatorii

25 februarie 2015
Electricitate
energynomics

Aproximativ 600 de angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) solicită Guvernului închiderea controlată a companiei pentru ca angajații disponibilizați să poată încasa salarii compensatorii. Liderul Sindicatului Romag Termo, Alexandru Tănase, a declarat pentru Mediafax că Ministerul Energiei a ajuns la concluzia că stocurile de apă grea pentru reactoarele de la Cernavodă sunt mai mult decât suficiente și că unitatea poate fi închisă.

„Am înţeles că nu mai este nevoie de apă grea, dar nici salariaţii, care nu au nicio vină, nu pot pleca acasă cu mâna în buzunar, trebuie să beneficieze de rodul muncii lor. Statul român a avut nevoie de energie nucleară, o are şi a hotărât sau a constatat că la momentul actual nu mai are nevoie de apă grea. Nu mai are nevoie de apă grea, o opreşti, dar în condiţii controlate, motiv pentru care Ministerul Energiei, ca urmare a tot ce am discutat şi am negociat noi în anul 2014, a produs un document care se numeşte memorandum cu privire la închiderea controlată a companiei”, a adăugat liderul Sindicatului Romag Termo.

Potrivit memorandumului încă neaprobat de Guvern, închiderea platformelor Romag Prod şi Romag Termo ar urma să se facă etapizat, astfel încât să nu existe riscul poluării mediului cu hidrogen sulfurat sau cel al producerii unei explozii. Și disponibilizările tot în etape ar trebui să se realizeze. În total, compania are 2.300 de salariați. Angajaţii ar urma să primească un venit de completare de 1.700 de lei şi plăţi compensatorii de până la şapte salarii, în funcţie de vechime.

„Dacă acest memorandum nu va fi promovat, există riscul ca, pe 2 martie, judecătorul sindic să pronunţe falimentul în ceea ce priveşte RAAN, condiţie în care toate negocierile, toate plăţile compensatorii şi veniturile de completare pică. De aceea, suntem impacientaţi. Hotărârile lor (n.r. – ale angajaţilor RAAN), la unison, au fost să începem acţiunile de protest până când acest memorandum sau o formă apropiată de aceasta va fi promovată în Guvern”, a mai declarat Alexandru Tănase.

“RAAN intră în faliment”, a recunoscut Rodin Traicu, membru în Comisia de Industrii din Camera Deputaților, pentru energynomics.ro.

„Protestul este axat pe situaţia în care se află Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare în sensul că nu este hotărât ceva clar, oamenii aşteaptă de un an să se ia o decizie de către Guvernul României pentru că unitatea este a statului român. Totodată, unitatea reprezintă un grad mare de risc din punctul de vedere al instalaţiilor pe care le exploatează şi noi considerăm că statul român care are o răspundere foarte mare trebuie să ia nişte decizii foarte clare în sensul să nu pună în pericol nici unitatea, nici instalaţiile, nici viaţa oamenilor. O închidere necontrolată ar însemna o oprire a instalaţiilor în avarie, care ar reprezenta un pericol şi pentru lucrătorii din zonă şi pentru mediu. Instalaţiile vehiculează hidrogen sulfurat care este un gaz toxic cu un grad mare de explozie”, a explicat Florin Rogobete, lider de sindicat Romag Prod, citat de Mediafax.

RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013, având datorii de 680 milioane de lei. În insolvenţă, compania a mai acumulat datorii de peste 70 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *