Acasă » Regenerabile » Senatul chestionează ANRE cu privire decalajul energiei generate de prosumeri

Senatul chestionează ANRE cu privire decalajul energiei generate de prosumeri

7 noiembrie 2018
Regenerabile
energynomics

Comisia de energie din Senat a chemat la raport Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie să dea explicaţii de ce până acum nu a fost pus în aplicare sistemul prin care consumatorii de energie persoane fizice să poate deveni mici producători de energie, a declarat Gheorghe Marin, preşedintele Comisiei, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.

El a arătat că Parlamentul a aprobat vara trecută o modificare a legii privind promovarea energiei regenerabile, astfel încât consumatorii de energie să poată deveni şi mici producători, iar factura lor să se compenseze cu valoarea producţiei de electricitate, potrivit Agerpres. „Este o chestiune care interesează pe foarte multă lume. În iulie, noi (Parlamentul – n.r.) am modificat legea energiei regenerabile, în sensul în care am definit prosumatorul, am definit condiţiile în care un consumator poate deveni şi producător şi condiţiile în care el se poate lega la reţea. Tot atunci am prevăzut un termen de 90 de zile pentru ca ANRE să emită o reglementare astfel încât acest lucru să devină operabil”, a spus Marin.

Potrivit acestuia, Comisia pe care o reprezintă şi-a propus ca, în perioada următoare, să verifice de ce acest sistem nu se poate aplica încă. „După 90 de zile, pe 20 octombrie, trebuia emisă reglementarea de către ANRE. ANRE nu a emis-o, noi o să chemăm la comisie astăzi la ora 12:00 toţi factorii implicaţi în acest domeniu: Ministerul Dezvoltării, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, ANRE şi Consiliul Concurenţei”, a arătat senatorul.

Marin a adăugat că această chestiune trebuie rezolvată urgent, pentru că Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului de Mediu, a lansat un ghid pentru implementarea unui program de instalare a panourilor fotovoltaice de către persoanele fizice, pentru care Uniunea Europeană a pus la dispoziţie 100 de milioane de euro, iar termenul până la care pot fi utilizaţi aceşti bani este decembrie 2019. „Să vedem cum putem lua aceşti bani europeni şi să venim în întâmpinarea persoanelor fizice care şi-au instalat panouri fotovoltaice şi care vor să-şi recupereze o parte din banii investiţi”, a mai spus Marin.

Parlamentul a aprobat, în iulie, Legea nr. 184/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, care precizează: „Prosumatorii (sau prosumerii – n.r.) care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrica furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE”.

Totodată, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, să achiziţioneze energia electrică produsă la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în anul anterior.

„Prin derogare de la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prosumatorii, persoane fizice, sunt exceptaţi/scutiţi de la plata tuturor obligaţiilor fiscale aferente cantităţii de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum şi excedentul vândut furnizorilor”, mai spune legea votată în iulie.

De asemenea, aceşti consumatori sunt scutiţi şi de la plata certificatelor verzi pentru energia produsă şi utilizată pentru consumul propriu final.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *