Acasă » Electricitate » Saint-Gobain România semnează un PPA pe 5 ani cu OMV Petrom

Saint-Gobain România semnează un PPA pe 5 ani cu OMV Petrom

energynomics

Saint-Gobain a semnat un contract bilateral de furnizare a energiei electrice regenerabile pe 5 ani (Power Purchase Agreement sau PPA) în România cu OMV Petrom, potrivit unui comunicat al companiei. Lider mondial în construcții ușoare și sustebnabile, Saint-Gobain proiectează, produce și distribuie materiale și servicii pentru piețele construcțiilor și industriei. Grupul a înregistrat vânzări în valoare de 47,9 miliarde de euro în 2023 și are 160.000 de angajați în 76 de țări, inclusiv în România. Saint-Gobain s-a angajat să ajungă la emisii de carbon net-zero până în 2050.

”Saint-Gobain a semnat un acord de furnizare a energiei electrice regenerabile pe 5 ani (Power Purchase Agreement sau PPA) în România cu OMV PETROM SA. Acest contract acoperă achiziția de energie electrică verde din surse eoliene și fotovoltaice furnizată de furnizorul de energie OMV PETROM SA și va începe în ianuarie 2026”, se arată în comunicatul de presă.

OMV PETROM SA va furniza aproximativ 800 GWh de energie electrică verde pe o perioadă de 5 ani. Acest contract, combinat cu un parc fotovoltaic aflat în stadiul final de dezvoltare la fabrica de sticlă din Călărași, va acoperi 100% din necesarul de energie electrică al Saint-Gobain din România. Saint-Gobain România dispune de 14 unități industriale în țară unde produce sticlă, izolație, gips-carton și produse chimice pentru construcții. Acest contract este al doilea PPA semnat de Saint-Gobain în România și va contribui la strategia SaintGobain de a-și reduce amprenta de carbon în țară, în conformitate cu obiectivul de emisii nete de carbon zero al Grupului până în 2050.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *