Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Rusia a semnat cu China cel mai mare acord de livrare de gaze de după căderea URSS

Rusia a semnat cu China cel mai mare acord de livrare de gaze de după căderea URSS

22 mai 2014
Consumatori
energynomics

Rusia și China au semnat un memorandum de înțelegere prin care Gazprom va livra China National Petroleum Corp (CNPC) pentru 30 de ani circa 38 miliarde de metri cubi de gaze pe an din 2018, după negocieri care au durat mai bine de 10 ani. Contractul este estimat a valora în jur de 400 miliarde de dolari, dar prețul de achiziție nu a fost publicat.

Rusia dorea raportarea la prețurile europene, fiind vorba de un contract pe termen lung și care necesită o indexare cu prețurile petrolului, însă echipa negociatoare de la Beijing nu ar fi acceptat un preț mai mare de 350 de dolari/1.000 de metri cubi, asemănător cu cel la care sunt contractate importurile din Turkmenistan, un furnizor de încredere pentru necesitățile de gaz ale Chinei.

Vizita lui Vladimir Putin la omologul său chinez pentru negocieri-maraton scoate în evidență strategia Kremlinului de a găsi debușee pentru mărfurile sale energetice pe fondul sancțiunilor impuse de SUA și, parțial, de UE, după intervenția din Ucraina și acțiunile de anexare a unor teritorii din estul acestui stat.

„Acesta este un eveniment istoric pentru sectorul de gaze natural al Rusiei […]. Acesta este cel mai mare contract din istoria sectorului de gaze a fostei URSS.”, a spus președintele Rusiei, citat de Reuters. Totodată, seful Gazprom și-a exprimat bucuria încheierii acordului prin declarații care sugerează că relațiile comerciale dintre cele două în acest sector se vor adânci și mai mult.

Cotidianul the Telegraph scrie că SUA s-ar pregăti facă posibile livrări mai mari ale gazului său spre țările europene, punând astfel în concurență LNG-ul american (Gaz Natural Lichefiat) cu gazul de conductă rusesc, deci o orientare către China a resurselor din estul rusesc, cel mai bogat în gaz, devine logică, fiind singura piață din proximitatea Rusiei care poate concura ca nivel de absorbție cu cele europene combinate. În continuare Europa rămâne cea mai mare piaţă pentru gazul rusesc, cu peste 160 miliarde de metri cubi importați anul trecut, la un preț mediu de 380,5 dolari/1.000 de metri cubi.

Agenția Internațională pentru Energie spune că necesarul de gaz al Chinei este de așteptat să atingă 420 miliarde de metri cubi până la finalul deceniului, și că până în 2030 cererea va crește cu 14,3%. În plus, politica guvernamentală chineză cu privire la utilizarea gazului arată că această resursă va fi din ce în ce mai mult utilizată pentru transporturi rutiere, navale și feroviare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *