Acasă » Petrol și Gaze » Romgaz vs. SIF Moldova: Dividendele au fost afectate de criza de Coronavirus

Romgaz vs. SIF Moldova: Dividendele au fost afectate de criza de Coronavirus

15 aprilie 2020
Petrol și Gaze
energynomics

SIF Moldova (SIF2), acţionar cu investiţii de 267 mil. lei la Romgaz, consideră că dividendul de 1,61 lei pe acţiune pe care compania de stat îl va propune acţionarilor pe 22 aprilie 2020 este unul “nejustificat de mic faţă de disponibilităţile băneşti şi faţă de estimările privind cash-flowurile operaţionale ale anului 2020 şi în afara practicii companiei aprobată de acţionari în anii precedenţi”.

La preţurile curente de tranzacţionare al unei acţiuni SNG, randamentul acestui dividend este de 5,5%, conform zf.ro.

“Prin urmare, considerând că suntem în asentimentul acţionarilor dumneavoastră, care au investit în acţiunea Romgaz luând în considerare perspectivele companiei şi istoricul de dividende, vă solicităm să revizuiţi propunerea de dividende aferentă anului 2019, astfel încât aceasta să fie cel puţin la nivelul anului precedent”, se arată într-o formulare a SIF Moldova, acţionar cu aproape 2% la Romgaz. Astfel, cum SIF Moldova nu are cel puţin 5% din capitalul social al companiei, nu poate propune acţionarilor Romgaz o altă variantă a dividendului.

Ca răspuns către SIF Moldova, Romgaz spune că îşi va menţine propunerea înaintată acţionarilor, de 1,61 lei pe acţiune.

“Această propunerea are la bază legislaţia care reglementează acest aspect. Precizăm că deşi anumite proiecte de investiţii ar putea fi amânate, acest fapt nu înseamnă anularea acestora. În plus, având în vedere incertitudinea care guvernează mediul de afaceri, economic, fiscal ca urmare a contextului actual generat de Covid-19, conducerea executivă este de părere că nivelul propus al dividendului este unul prudent care să asigure fondurile necesare derulării în bune condiţii a operaţiunilor societăţii în viitor”, transmite Romgaz.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *