Acasă » Electricitate » Hidro » România şi Bulgaria – noi negocieri pentru hidrocentrala Turnu Măgurele – Nicopol

România şi Bulgaria – noi negocieri pentru hidrocentrala Turnu Măgurele – Nicopol

24 noiembrie 2022
Electricitate
energynomics

România şi Bulgaria vor relua negocierile pentru a construi hidrocentrala de la Turnu Măgurele – Nicopol, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Proiectul hidrotehnic va avea 840 MW putere instalată, din care 420 MW partea românească, cu o producție totală de 4.400 GW pe an, respectiv 2.200 GW pentru România. Astăzi am convenit cu ministrul Energiei din Bulgaria, Rosen Hristov, că este un proiect necesar, foarte important pentru asigurarea independenței şi securității energetice. Am purtat aceste discuții cu ministrul Hristov la cea de-a 26-a Conferință organizată de Institute of Energy for South-East Europe cu tema Energy & Development 2022, de la Atena”, a scris marți ministrul, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Securitatea Energetică în contextul tranziției verzi a fost principala temă de discuție a întâlnirii ministeriale găzduită la Atena de ministrul Energiei din Grecia, Kostas Skrekas.

Potrivit ministrului român al Energiei, la eveniment au mai participat ministrul Energiei şi Infrastructurii din Albania, Belinda Balluku, ministrul Economiei din Kosovo, Artane Rizvanolli, ministrul Energiei din Bulgaria, Rosen Hristov, şi ministrul Tranziției Ecologice din Italia, Gilberto Pichetto Fratin.

„Am reiterat necesitatea unei bune colaborări între statele noastre în domeniul energiei pentru a putea să ne asigurăm securitatea şi independența energetică. De asemenea, prin intermediul cooperării regionale, reuşim să asigurăm diversificarea surselor pentru aprovizionare cu gaze naturale şi energie şi asigurarea rutelor de transport”, a precizat Virgil Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *