Acasă » Petrol și Gaze » România și-a depășit ținta de depozitare a gazelor

România și-a depășit ținta de depozitare a gazelor

27 iulie 2022
Petrol și Gaze
Bogdan Tudorache

România și-a depășit deja ținta de înmagazinare a gazelor fixată pentru 1 august, a declarat azi, la Guvern, secretarul de stat din cadrul Ministerului Energiei, George Niculescu.

În cazul României nivelul de stocare la momentul actual este de 55%, peste nivelul obligatoriu de 46% la 1 august 2022, susțin oficialii Ministerului Energiei.

”În contextul deciziei de ieri a Consiliului pe Energie al UE, secretarul de stat George Niculescu a prezentat în Guvern situația rezervelor de gaze. Estimarea Ministerului Energiei este că la data de 1 august gradul de umplere a depozitelor va fi de 58,7%, așadar cu 12,7% mai mult decât prevede ținta intermediară- de 46%- care trebuia atinsă la 1 august. România nu va avea probleme cu necesarul de gaze pentru următoarea iarnă”, spun oficialii ME.

”România, prin profilul de consum, dar și prin disponibilitatea unor surse interne de gaze naturale, este bine poziționată pentru a face față iernii 2022-2023. În cazul în care vor fi necesare măsuri suplimentare de reducere a consumului de gaze, consumatorii casnici, IMM-urile, serviciile sociale sau industria critică nu vor intra în sfera de aplicare”.

Măsurile adoptate de statele membre în scopul pregătirii pentru iarnă vizează creșterea eficienței energetice, utilizarea surselor regenerabile de energie și a celor cu emisii reduse de carbon și producție în bandă, consolidarea interconectărilor la nivelul rețelei gazelor naturale și adoptarea unor măsuri pentru protejarea populației și industriei în contextul creșterii prețurilor la energie.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *