România deține o poziție structurală puternică pe piața gazelor naturale din Europa Centrală și de Est, producția internă acoperind cea mai mare parte a cererii și asigurând un mix energetic echilibrat. Cu toate acestea, țara nu și-a stabilit încă un rol regional clar, potrivit analistului energetic Aura Săbăduș, care observă că România nu își valorifică pe deplin potențialul, în ciuda faptului că a ajutat Republica Moldova să treacă peste mai multe crize energetice provocate de Rusia începând din 2021. În același timp, în regiune apar patru noi rute de tranzit pentru gazele naturale.
„Aș spune că România se află probabil într-una dintre cele mai norocoase poziții din Europa Centrală și de Est. Este norocoasă și pentru că are suficiente rezerve de gaze pentru a acoperi cea mai mare parte a cererii interne”, a subliniat ea, în cadrul conferinței „Abordare Internațională Londra”, organizată de Energynomics la Londra. „Din păcate, ne lipsește o viziune regională. Suntem prea timizi, prea rușinoși pentru a ne articula un rol clar în regiune. Ce rol vrem să jucăm? Să fim sinceri: dacă nu ar fi fost România, Republica Moldova nu ar fi supraviețuit celor trei crize create de Rusia începând cu 2021. Pur și simplu nu ar fi supraviețuit, și asta se aplică atât în cazul gazului, cât și în cazul energiei electrice. Cu toate acestea, nu vorbim despre asta. Nu ne valorificăm potențialul, deși avem un potențial enorm. Avem o cerere suficient de mare, rezerve bune și un mix energetic foarte echilibrat. Dar nu știm cum să valorificăm acest potențial”, a spus ea.
Evaluarea vine pe fondul reconfigurării fluxurilor de gaze naturale europene. Din 2022, Rusia a redus cu aproximativ 80% livrările de gaze naturale către Europa. În prezent, singura rută rămasă pentru transportul gazelor naturale rusești către Uniunea Europeană trece prin Turcia către Bulgaria și mai departe către Serbia și Ungaria. Toate celelalte coridoare tradiționale au fost închise, iar din 2027, reglementările UE prevăd eliminarea completă a importurilor de gaze naturale rusești prin conducte.
Ca urmare, fluxurile de gaze care, în trecut, se deplasau de la est la vest s-au inversat, iar acum gazul vine de la vest la est, pe măsură ce se dezvoltă noi coridoare de aprovizionare în Europa Centrală și de Est. Regiunea, în care trăiesc aproximativ 160 de milioane de oameni, consumă în prezent între 95 și 100 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaze pe an. Se preconizează că cererea va crește ca urmare a trecerii de la cărbune la gaz și a potențialelor nevoi pentru reconstrucția Ucrainei. Numai Ucraina a importat aproximativ 5 bcm anul trecut. Într-un scenariu postbelic, spune Săbăduș, cererea de gaz ar putea crește semnificativ.
Noi oportunități de tranzit
Săbăduș afirmă că în prezent se conturează patru rute majore de aprovizionare în Europa Centrală și de Est. Prima este axa Germania-Austria-Ucraina, de-a lungul căreia se transportă volume semnificative de gaz de la vest la est. Ea susține că Ucraina începe să devină în mare măsură un centru de absorbție pentru aceste fluxuri, deoarece modernizarea infrastructurilor permite redirecționarea gazului către alte piețe din regiune. A doua este coridorul balcanic, unde gazul rusesc continuă să curgă pe ruta Turcia-Bulgaria-Serbia-Ungaria. Privind în perspectivă, însă, rolul Turciei ar putea crește semnificativ. Țara operează în prezent cinci terminale GNL și intenționează să construiască încă două, având o capacitate substanțială și fiind, de asemenea, un important producător de gaz.
Un al treilea coridor emergent leagă Danemarca, Finlanda, Polonia și Ucraina. Săbăduș spune că a fost surprinsă să descopere interesul Danemarcei de a deveni o rută de tranzit pentru gazul norvegian din Marea Nordului către Ucraina și Moldova. Autoritățile și companiile daneze curtează activ aceste piețe ca destinații pentru gazul nordic care intră în Europa Centrală. Al patrulea este așa-numitul coridor vertical, construit în jurul fostului gazoduct transbalcanic. În mod tradițional, acesta transporta gazul rusesc spre sud, către Grecia, dar fluxurile s-au inversat acum: gazul intră din Grecia și este transportat prin Bulgaria, România și Moldova către Ucraina.
România este în prezent cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, iar producția este de așteptat să crească în continuare, în special pe măsură ce proiectele din Marea Neagră avansează către 2027. Pe lângă producție, România este o țară de tranzit pentru fluxurile regionale. Cu toate acestea, Săbăduș susține că țara nu a articulat suficient rolul pe care intenționează să îl joace în sistemul regional în evoluție.
O problemă centrală este absența unei piețe regionale lichide a gazelor naturale. Europa Centrală și de Est cuprinde mai multe țări fără ieșire la mare, dependente de importurile de GNL care trebuie să tranziteze mai multe jurisdicții. Acest lucru duce la „tarifarea în cascadă”, în care taxele cumulative de transport cresc semnificativ costurile. Săbăduș susține că România este bine poziționată din punct de vedere geografic pentru a găzdui o astfel de piață, având în vedere baza sa de producție și interconexiunile. În schimb, diferențele de preț în Europa Centrală și de Est rămân mari în comparație cu Europa de Vest, unde piețele sunt mai strâns integrate. Tarifele de transport rămân o problemă sensibilă. Potrivit lui Săbăduș, anumite părți ale sistemului transbalcanic, în special în România și Moldova, aplică taxe de tranzit relativ ridicate. Deși Transgaz a introdus reduceri temporare de 50%, aceste măsuri urmează să expire în luna martie.
Operatorii de infrastructură își reevaluează strategiile comerciale. De exemplu, Transgaz ar dori tarife de tranzit mai mari, dar dinamica complexă a pieței complică această abordare: tarifele mai mari ar putea descuraja rezervările de capacitate, în timp ce tarifele mai mici ar putea atrage volume suplimentare. Pe de altă parte, pe măsură ce concurența regională s-a intensificat, Polonia a redus tarifele, contribuind la creșterea fluxurilor de GNL prin terminalele din Polonia și Lituania și facilitând livrările ulterioare în Europa Centrală și de Est.
România, la rândul său, dispune de o infrastructură în mare măsură subutilizată, în timp ce concurența pentru fluxurile regionale de gaze se intensifică. Statele Unite au promovat activ exporturile de GNL către regiune, inclusiv livrările prin terminalele grecești de la Alexandroupolis și Revithoussa, cu tranzit ulterior către Ucraina. Turcia, care are o capacitate substanțială de import și regazificare și este, de asemenea, un producător de gaze, se poziționează, de asemenea, ca un furnizor regional important. Pe măsură ce capacitatea suplimentară va deveni operațională, se preconizează că și concurența între rutele de tranzit și sursele de aprovizionare se va intensifica.
„Este foarte important ca România să înțeleagă nu numai valoarea intrinsecă pe care o are datorită poziției sale geografice, ci și ceea ce ar putea oferi regiunii. Din păcate, nicio țară din Europa Centrală și de Est nu a reușit să construiască o piață a gazelor cu adevărat lichidă într-un mediu în care multe țări fără ieșire la mare au nevoie de acces la GNL. Dacă aduci GNL prin Polonia, de exemplu, acesta trebuie să tranziteze Ucraina, Ungaria sau Slovacia. În cazul României, dacă aduci GNL din Grecia în Ucraina, acesta trebuie să treacă prin cinci țări. Această situație duce la așa numitul „tariff pancaking” (cascadare a tarifelor) și este extrem de costisitor. Dacă ar exista o piață lichidă în România, companiile ar putea pur și simplu să cumpere gaz de acolo și să îl transporte oriunde este nevoie, reducând costurile de tranzit. Din acest motiv, România este probabil una dintre țările din regiune cele mai bine poziționate pentru a dezvolta o astfel de piață și pentru a permite investitorilor și companiilor să se aprovizioneze cu gaz la nivel local, în loc să îl importe prin Grecia și să îl transporte prin mai multe jurisdicții”, a adăugat ea.
DESCARCĂ PREZENTAREA AUREI SĂBĂDUȘ
În mai multe țări din Europa Centrală și de Est, prețurile gazelor naturale pentru consumatorii finali rămân printre cele mai ridicate din Europa, în ciuda prețurilor relativ moderate la nivel angro, în mare parte din cauza taxelor, impozitelor și tarifelor reglementate adăugate de-a lungul lanțului de aprovizionare, o problemă care, potrivit acestora, a beneficiat de o atenție limitată din partea opiniei publice.
Pe fondul riscurilor geopolitice tot mai ridicate, securitatea energetică a devenit o prioritate pe agenda politică. Ipoteza conform căreia Europa era competitivă din punct de vedere structural datorită accesului la gazul rusesc ieftin a fost pusă demolată începând cu anul 2022. După ce Rusia a redus aprovizionarea și prețurile au crescut, Uniunea Europeană a cheltuit aproximativ 800 de miliarde de euro pentru a proteja companiile și gospodăriile de impactul crizei energetice.
Conferința „Abordare Internațională Londra” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul Ambasadei României în Marea Britanie și al Ambasadei Marii Britanii în România, împreună cu partenerii noștri: AJ BRAND, Electrica, Monsson, MyEnerji, Nofar Energy, Waldevar.