Acasă » Evenimente Trecute » Informare și colaborare pentru eficiență energetică (Oradea, 15 octombrie)

Informare și colaborare pentru eficiență energetică (Oradea, 15 octombrie)

22 octombrie 2019
Evenimente Trecute
energynomics

Conferința „Eficiență energetică – de unde pornești, cu cine vorbești” a reunit Oradea peste 40 de specialiști din regiune interesați de tema propusă de energynomics.ro. Experți din companii, reprezentanți ai municipalității și ai reglementatorilor au expus studii de caz și și-au declarat deschiderea către colaborare în cadrul celei de-a șasea ediții din 2019 în seria “Eficiență energetică pentru rezultate care contează”.

Municipiul Oradea are în derulare investiții în termoficare ce depășesc 120 de milioane de euro, proiecte de reabilitate a clădirilor publice care includ refacerea energetică a două spitale, în valoare de 16 milioane de euro, un proiect de instalare a stațiilor de încărcare a autovehiculelor electrice, precum și alte programe, însă se confruntă cu unele probleme în atragerea de fonduri europene, a spus Mircea Mălan, viceprimar al municipiului Oradea, în deschiderea evenimentului.

Investiții în termoficare de peste 120 de milioane de euro

”Există dificultăți pe care le întâlnim în ducerea proiectelor de la idee la realitate. Noi am reușit să realizăm aceste proiecte printr-un efort comun, împreună cu consiliul local, partenerii noștri locali și toate instituțiile guvernamentale și locale”.

Oradea este singurul oraș din România care a depus cererea pentru etapa a treia din cadrul programului de reabilitare a termoficării, acum doi ani. ”Am fi vrut să putem lucra. În această etapă a treia nu am primit răspuns la cererea de finanțare. Avem un alt proiect important, de 19 milioane de euro, care presupune ca un cartier să treacă pe energie termică provenită din geotermal, în combinație cu pompe de căldură. E un sistem performant, iar ca rezervă rămâne sistemul centralizat. Și aici am depus cererea de finanțare, și în locul unui răspuns clar, primim tot felul de notificări, care de care mai ciudate… Singura concluzie pe care o putem trage de aici, din teritoriu, este că la nivel central nu sunt realmente pregătiți pentru acest ritm. Nu spun aceste lucruri pentru a arăta că noi suntem grozavi și alții nu fac ceea ce trebuie. Nu are nici o conotație politică ceea ce spun. Spun doar că, dacă ne uităm la temele discuției noastre de astăzi – automatizare, cogenerare, securitate cibernetică, mobilitate electrică etc, vom constata că cvasitotalitatea proiectelor pe care le realizează autoritățile publice sunt pe fonduri europene”.

ENGIE implementează în România politica celor 3D: Descentralizare, Decarbonizare și Digitalizare

ENGIE este într-un proces activ de implementare a strategiei globale de eficientizare, prin cei 3D: descentralizare, decarbonizare și digitalizare, a spus Alin Nicolae, Head of Energy Efficiency Solutions & Design, ENGIE Romania.

În România, ENGIE are două parcuri eoliene cu o putere instalată totală de 98MW și o producție anuală de 260 MWh. ENGIE Romania deține distribuția de gaz în partea de sud a țării, precum și un depozit de gaz în Mureș, de 300 milioane metri cubi. Compania are circa 1,8 milioane de clienți, furnizează anual 36 TWh de gaz natural și 1,5 TWh de energie electrică. Compania are 3.700 de angajați în România și o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI ALIN NICOLAE

”Ambiția noastră este să fim lider mondial în tranziția către 0 emisii de carbon. Ca noutate, vrem să aducem în piață contractul de performanță energetică, suntem într-un program-pilot, încercăm să găsim varianta cea mai facilă pentru client, soluții de finanțare și reducerea consumurilor”, a spus el, prezentând soluțiile grupului ENGIE.

Europa dezvoltă zeci de proiecte de valorificare energetică a deșeurilor

Control Point a fost înființată în 2005 și activează în domenii precum automatizări industriale, instalații electrice și soluții fotovoltaice, iar firma brașoveană ar dori să aibă mai multe proiecte locale. ”Momentan, cele mai multe proiecte sunt realizate în afara României. Suntem parteneri Valmet pentru soluții de automatizare. Am pornit de la soluții de automatizare, iar ulterior am dezvoltat și alte soluții, inclusiv în sectorul agroindustrial. Avem foarte multe proiecte în zona de vest a Europei, ne-am bucura să avem mai multe proiecte și în România”, spune Daniel Bertalan, reprezentant Control Point.

Grupul Control Point are peste 50 proiecte implementate sau în curs de implementare în zona termiei și hidro, dar și în alte zone ale pieței energetice. ”Control Point realizează instalații electrice, de la punere în funcțiune la mentenanță, iar cel mai recent lansat segment este cel solar, unde suntem integrator de soluții fotovoltaice”, spune Bertalan. Firma poate instala sisteme fotovoltaice pe hale de producție sau magazine.

El a prezentat serviciile din zona valorificării și managementului deșeurilor, inclusiv prin producere a biogazului prin flux anaerob, incinerare, recuperarea energiei prin tratare biologică și alte procese.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI DANIEL BERTALAN

”Dintr-o tonă de deșeuri municipale neorganice se pot obține circa 1.100 KWh energie electrică, sau încălzire centralizată. Din cenușa procesului de ardere se pot recupera metale feroase și neferoase. În Anglia avem un proiect de 68 MW”. El a prezentat și proiecte ale firmei din zona de utilizare a deșeurilor organice. ”Utilizăm 32.000 tone de biomasă sau deșeuri organice, prin care producem 3,8 milioane mc de biogaz anual sau echivalentul a 660 de KWh pe tonă de energie electrică”, a mai spus el.

”În Europa de vest de mulți ani se construiesc astfel de centrale, fie cu incinerare, fie cu compostare sau digestie anaerobă, iar speranța noastră este să vedem cât mai multe proiecte implementate și în România”.

Bădiță, Photon Energy: Sper ca și România să aibă proiecte noi mai mari

Photon Energy a fost înființată în Olanda și operează pe piețele din Cehia, Ungaria, Slovacia și România prin intermediul birourilor locale, coordonate de la biroul regional din Praga. Are operațiuni în Australia și Peru și este listată pe bursele din Varșovia și Praga, a susținut Lauru Bădiță, Country Manager O&M România Photon Energy.

Compania este activă în peste 10 țări de pe glob și oferă servicii complete, de la design, EPC, construcție, la operare și mentenanță a parcurilor fotovoltaice, a spus Bădiță.

”În Australia avem proiecte mari, de peste 100 de MW, suntem prezenți pe această piață din 2010. În Peru avem proiecte de decontaminare a apelor prin energie solară. În Cehia, Ungaria, Slovacia și Australia avem proiecte PV proprii, iar în România deocamdată oferim servicii de mentenanță. Așteptăm cu mare interes, însă, al doilea val de regenerabile din România, care vor fi finanțate fie prin contractele bilaterale pe termen lung (PPAs – power purchase agreements), fie printr-o altă formă. Suntem furnizori de servicii pe partea de instalare a panourilor fotovoltaice, finanțate prin programul AFM. Sper ca și România să aibă proiecte noi, mai mari”, a spus el, prezentând soluțiile companiei.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI LAURU BĂDIȚĂ

Photon Energy a dezvoltat un departament dedicat pe zona de monitorizare și control, cu care poate să urmărească din dispecerat toate parcurile aflate în monitorizare: „orice eroare se poate vedea în timp real”. “Avem o platformă software proprie, clienții și tehnicienii pot vizualiza online ce se întâmplă cu producția, pe diverse perioade de timp. De asemenea, divizia specializată Inverter Cardio poate repara invertoare de string, în doar câteva zile. Avem peste 4.000 de invertoare reparate la activ, din diverse mărci”, a mai spus Bădiță.

ANRE – discuții avansate pentru contractele de tip ESCO

ANRE, prin diverse acțiuni, a participat la grupuri de lucru locale și internaționale în domeniul eficienței energetice. ”La nivelul ANRE s-a constituit un grup de lucru care-și dorește promovarea contractării performanței energetice prin contracte de tip ESCO”, a spus Bogdan Anton, Departamentul pentru eficiență energetică, ANRE. “Suntem deja în discuții destul de avansate pentru a stabili baza legală și am văzut și care sunt barierele, dar și ce oportunități apar pentru derularea unor astfel de contracte, care sunt foarte benefice autorităților locale. Promovarea lor degrevează bugetul instituțiilor publice de banii necesari investițiilor pe moment”, a mai spus Bogdan Anton.

Consumul european de energie crește sub dinamica PIB

Conform studiilor Eurostat, în anul 2017, față de 2016, consumul de energie primară și consumul final de energie au crescut cu 5,7 % și, respectiv cu 4,2 %. Aceste rate de creștere au fost însă inferioare ratei de dezvoltare economică, PIB crescând cu 7,0% (comparativ cu 2,0% valoarea medie UE). Rezultă în mod evident faptul că această creștere a consumului de energie a fost determinată de dezvoltarea economică la nivel național și s-a realizat în condițiile creșterii eficienței energetice.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI BOGDAN ANTON

Faptul că PIB a crescut mai mult decât consumul reflectă implementarea unor măsuri de eficiență energetică.

De altfel, din 2007, atât în UE, cât și în România, se observă o decorelare dintre PIB și evoluția consumului energiei primare, ceea ce demonstrează o creștere a eficienței energetice. ”Eficiența energetică joacă un rol foarte important, atât la nivelul UE, cât și al României. Același nivel de trai, aceleași rezultate sunt obținute consumând mai puțin”, a spus el, prezentând ultimele reglementări din domeniul raportării și auditului energetic.

Enevo obține 60% din venituri din proiecte la export

Enevo este o companie cu capital 100% românesc, fondată în 2014. Are 50 de angajați, în majoritate ingineri, cu multiple specializări – de la energeticieni la programatori și specialiști în telecomunicații industriale. ”Asta ne permite să abordăm destul de complet proiectele noastre, de la proiectare la ce tip de router să folosim într-o instalație, pentru a oferi o conectare securizată”, a spus Gabriel Dobre, reprezentant Enevo Group.

Compania are patru divizii – Inginerie & Consultanță, Automatizare & Protecții Stații Electrice, Automatizări de Proces și IT & Telecom și Securitate Cibernetică. Cifra de afaceri este de 5 milioane de euro, din care 60% provin din export. O mare parte din cifra de afaceri vine din România, dar și din Orientul Mijlociu și Maroc.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI GABRIEL DOBRE

”Până acum am implementat 60 de proiecte care includ sisteme SCADA pentru parcuri fotovoltaice, dispecerate private pentru centrale regenerabile, reabilitări de stații electrice de medie tensiune”, a spus el, prezentând serviciile companiei.

Clădiri frumoase care nu îndeplinesc țintele de eficiență energetică

”Suntem o firmă născută în 1997, iar de atunci am evoluat și am reușit să punem bazele unui sistem inovator, trecând de la partea de execuție directă la partea de R&D, implementând proiecte structurale, inclusiv prin programul Horizon 2020”, a spus Horia Ban, director general și asociat al firmei Termoline.

”Suntem parteneri în consorțiul de 23 de organizații europene de cercetare, universități în cadrul proiectului HORIZON 2020: BIM4REN – Building Information Models for RENnovation, pe o durată de 4 ani. Eficiența energetică este componentă prioritară a proiectelor de renovare iar pentru această se urmărește implementarea sistemului BIM – Building Information Model și în cadrul acestuia: BEM – Building Energy Model. Astfel, eficiența energetică începe de la faza de proiectare și continuă în faza de execuție și mai apoi de monitorizare a unei clădiri. Clădirile ce urmează a fi renovate sunt mai întâi scanate cu laser 3D obținându-se astfel atât proiectul de arhitectură 3D “as build”, cât și imaginea energetică a clădirii. Conform legislației europene, clădirile renovate trebuie proiectate și executate eficiente energetic: nZEB – nearly Zero Energy Building”, a spus el.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI HORIA BAN

”În România, realitatea e departe de așteptări. Avem legislație. Din 2018, clădirile publice noi vor fi clădiri cu consum de energie din surse convenționale aproape egal cu 0, iar din 2020 toate clădirile noi trebuie să îndeplinească acest standard. Totul pleacă de la proiectare – proiectanții nu sunt instruiți în domeniu. În România toate clădirile trebuie să fie frumoase, nu contează că nu îndeplinesc standardele din punct de vedere energetic”, a spus el. Executanții proiectelor nu acordă atenție, începând cu stadiul de proiectare, izolării clădirilor. Atât la nivelul proiectanților, constructorilor cât și al verificatorilor în proiectare sau execuție nu se acordă atenție punților termice ale clădirilor ceea ce generează ineficientă energetică. Un mare procent din clădirile nou construite nu au niciun sistem de umbrire, ceea ce generează pe lângă un disconfort termic vara, o risipă de energie necesară climatizării suplimentare. Sursele de energie regenerabilă utilizate pentru încălzirea-climatizarea clădirilor reprezintă un procent infim din totalul surselor de energie utilizată pentru încălzirea-climatizarea acestora, iar renovarea (retrofit-ul) se bazează adesea pe o reabilitare termică a fațadelor, fără intervenții la izolarea acoperișului, sisteme de încălzire, climatizare… un exemplu fiind școlile, grădinițele renovate unde nu se poate regla sistemul de încălzire, a afirmat Horia Ban.

Firma Termoline a găsit în Primăria Oradea un partener deschis la noutățile privind implementarea eficienței energetice în cadrul investițiilor, atât la clădirile noi, cât și la renovarea celor existente. Astfel au fost proiectate împreună cu clusterul ZEPHER și sunt in curs de execuție construcția a 4.000 m² pentru Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean Oradea, clădire nZEB având încălzirea-răcirea cu pompe de căldura folosind ca sursă primară de energie cei 230 de piloți energetici pe care se fundează clădirea. Este prima clădire din România ce folosește piloții de fundare pentru obținerea și mai ales pentru stocarea sezonieră a energiei termice, iar pentru încălzire-răcire la interior se folosește sistemul T.A.B.S. (Thermally Activated Building Structure / termoactivarea miezului de beton). De asemenea, au fost proiectate și urmează execuția renovării a două spitale în Oradea fiecare cu circa 20.000 de metri pătrați ce vor funcționa pe sisteme de pompe de căldura cu sonde geotermale și cu recuperarea energiei din apa geotermală uzată termic. La interior se utilizează sistemele de tavane radiante, atât pentru încălzire, cât și pentru climatizare.

Conferința „Eficiență energetică – de unde pornești, cu cine vorbești” a fost organizată de energynomics.ro cu sprijinul partenerilor noștri: Control Point powered by Valmet, ENGIE Romania, Enevo Group, EximBank, Ridgid Emerson, Photon Energy, Termoline.

Au fost prezenți la eveniment și au participat la dialog peste 40 de persoane, reprezentanți ai unor organizații precum ANRE, Bjorn, Camera de Comerț și Industrie Bihor, Celestica, Compania de Apă Oradea, Control Point, Danfoss SRL, Dynoteq, Emerson Ridgid, Energocell, Enevo Group, ENGIE Romania, ETA-2U, EximBank, FAIST, ICPE Electrocond Technologies, P Plus 2002, Phoenix Contact, Photon Energy, Plastor SA Oradea, Pomarione, Primăria Arad, Primăria Oradea, Solarvest, Termoline, UAMT.

Despre campanie

În intervalul februarie-noiembrie 2019, am programat 7 conferinţe menite să informeze cu privire la necesitatea și beneficiile aplicării auditurilor energetice, cu exemple de acțiuni și tehnologii pentru creșterea eficienței energetice.

În fiecare eveniment, vorbitorii invitaţi abordează teme precum: legislaţie şi reglementare în domeniul eficienţei energetice, finanţarea proiectelor de eficienţă energetică şi sprijinul de care pot beneficia autorităţile publice şi întreprinderile mici şi mijlocii.

Conferinţele anului 2019

Conferinţele din cadrul campaniei “Eficienţă energetică pentru rezultate care contează”, se bucură de susţinerea partenerilor strategici: ANRE, AIIR-FV, #better, SAMER.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *