IFC investește încă 72 mil. USD într-o emisiune de bonduri verzi a Raiffeisen

0

IFC investește 293,5 milioane de lei (aproximativ 72 milioane USD) în obligaţiuni senioare nepreferienţiale denominate în lei, plasate de Raiffeisen Bank S.A. (RBRO), o bancă sistemică din România. Aceasta este cea de-a doua investiție a IFC în obligațiuni verzi ale RBRO de anul acesta, după prima investiție — de 80,3 milioane lei (aproximativ 20 de milioane USD) din 14 mai — in emisiunea de obligaţiuni senioare preferienţiale a RBRO, care a fost si prima emisiune de obligațiuni verzi a unei instituții financiare în România. Așteptările sunt ca obligaţiunile să se califice pentru îndeplinirea Cerințelor minime de fonduri proprii și pasive eligibile (MREL) conform prevederilor Directivei europene de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (BRRD).

“Dacă putem să furnizăm solutii finaciare sustenabile, care le permit clienților noștri să facă față provocărilor uriașe de azi și de mâine, avem o mai mare șansă de succes în atingerea ambițiilor noastre de a deveni în viitorul apropiat cel mai recomandat grup financiar. Prin cea de-a doua emisiune a noastră de obligațiuni verzi ne continuăm parcursul de a mobiliza capital în scopuri sustenabile, de a integra aspectele sociale și de mediu în gestionarea riscurilor, pentru a asigura o decarbonizare progresivă a portofoliului nostru de credite și a include factori de sustenabilitate în principalele arii de afaceri,” a declarat Steven Van Groningen, Președinte și CEO al RBRO.

Obligațiunile au fost emise în conformitate cu Cadrul pentru Obligațiuni Verzi al RBO, iar sumele încasate vor fi canalizate în proporție de 100% către proiectele eligibile din zona finanțării proiectelor de mediu, în 5 domenii-cheie. Printre acestea se numără clădirile verzi, energia regenerabilă, eficienţa energetică, transportul curat şi agricultura sustenabilă. Mai mult decât atât, aceste obligaţiuni vor sprijini RBRO în vederea obținerii rezervelor necesare de fonduri proprii și pasive eligibile, sporind stabilitatea băncii ca instituție financiară sistemică a României.

„Una dintre prioritățile strategice pe care IFC le are în România este aceea de a contribui la promovarea creșterii sustenabile. În acest spirit, scopul celei de-a doua investiții a noastră în obligaţiunile RBRO este acela de a crea o piață dinamică a obligațiunilor verzi prin stimularea investițiilor private din această țară,” a declarat dl. Vittorio Di Bello, Regional Head pentru Departamentul Instituții Financiare din Europa și Asia Centrală, din cadrul IFC. „Mai mult decât atât, sprijinul acordat de IFC va contribui la consolidarea pieței de capital locale și va spori gradul de subscriere pentru obligaţiunile eligibile MREL, în acest fel consolidând infrastructura financiară a României și accelerând creșterea economiei cu emisii scăzute de carbon”.

RBRO, client al IFC din 2004, este membră a grupului Raiffeisen (RBI). Această finanțare se întemeiază pe relația existentă pe care IFC a construit-o cu RBRO și RBI și vine să amplifice cooperarea IFC cu RBRO în ceea ce privește finanțarea proiectelor de mediu.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

Lasă un comentariu