Centrul Român al Energiei promovează industria energetică românească în țară și la nivel regional extins

0

Asociația Centrul Român al Energiei

De la înființarea sa în anul 2011, asociația Centrul Român al Energiei (CRE) s-a consacrat ca una dintre principalele platforme de dialog dintre mediul industriei energetice, autoritățile competente din România și instituțiile relevante de la nivelul Uniunii Europene. CRE dezvoltă activități complexe de reprezentare a sectorului energetic din România și promovează interesele membrilor săi, fiind aliniată valorilor Uniunii Europene cu privire la preocuparea pentru schimbările climatice, decarbonizarea, descentralizarea și digitalizarea industriei energetice. În prezent, membrii CRE reprezintă companii din întreg lanțul de valoare al industriei energetice: producție si generare, transport și distribuție, furnizori de servicii energetice, tehnologie si proiectare, IT&C, atât din sectorul gazelor și al petrolului, cât și din cel al electricității.

CRE îmbină activitatea de reprezentare a membrilor săi cu activitatea de cercetare-inovare, asociația fiind parteneră în 10 proiecte Orizont 2020. Proiectele contribuie la adoptarea la scară largă a digitizării prin dezvoltarea de soluții inovatoare și noi produse capabile să consolideze sistemul energetic european, precum și la dezvoltarea unei rețele inteligente cu input de până la 100% energie din surse regenerabile: SUCCESS, RESERVE, WISEGRID, NRG5, CROSSBOW, SOGNO, PHOENIX, TRINITY, EDDIEși EDGEFLEX. Aportul asociației este recunoscut de Comisia Europeană, care plasează CRE în TOP 10 organizații românești care au beneficiat de finanțare europeană.

Traversăm o perioadă de mari încercări pentru umanitate, iar criza sanitară precum și efectele sale economice lasă o grea moștenire anului viitor. Astfel, CRE va dezvolta relația cu membrii în sensul elaborării unui plan coerent de acțiuni și evenimente dedicate concret nevoilor și intereselor fiecărui membru.

Energetica românească are potențialul, cunoștințele și resursele necesare pentru a ocupa un rol de lider regional iar asociația CRE, prin activitatea de diplomație energetică și de reprezentare pe care le-a dezvoltat, poate atrage și face legătura cu alți jucători regionali sau asociații aliniate din punct de vedere al valorilor și obiectivelor. În plus, bazându-ne pe experiența câștigată și utilizând oportunitățile generate de actuala criză, CRE poate, în beneficiul membrilor săi, să promoveze industria energetică românească la nivel regional extins și să joace un rol în regenerarea unor conexiuni de cooperare benefice din trecut, putând revigora relații de afaceri care să contribuie la dezvoltarea și întărirea mediului de afaceri din energie din România prin parteneriate și relații comerciale.

În relația cu instituțiile europene, CRE are o poziție recunoscută, beneficiind de susținerea, în cadrul evenimentelor și inițiativelor trecute, a comisarilor pentru energie și climă Kadri Simson, Miguel Arias Cañete și Günther Oettinger, a vicepreședintelui Comisiei Europene Maroš Šefčovič, precum și a multor politicieni și diplomați români și europeni. În dezvoltarea acestei prezențe, CRE își propune să folosească începutul de mandat european pentru a întări relațiile deja existente, a crea noi oportunități în contextul răspunsului la actuala criza sanitară și economică, precum și să utilizeze atât poziția câștigată cât și potențialul prezenței românești în Parlamentul European și Comisia Europeană, precum și în alte instituții cheie pentru industrie.

Pe plan național, CRE a reprezentat întotdeauna o resursă de competență și profesionalism pentru autorități. Prezența în dezbateri publice privind cadrul legal și de reglementare general sau cu caracter de specialitate, va continua să reprezinte pentru CRE un obiectiv esențial pe care-l va juca cu onestitate și echilibru și în perioada următoare.

Anul 2020 stă sub semnul crizei sanitare și economice cauzate de noul coronavirus COVID-19, asociația CRE depunând eforturi susținute pentru promovarea soluțiilor și măsurilor de gestionare a crizei precum și de identificare a metodelor de redresare post-criză. Astfel, am organizat o serie de webinarii cu membrii și partenerii asociației, care au încurajat dialogul deschis între părțile interesate și expunerea de bune practici privind măsurile de gestionare a crizei dar și de redresare post-criză. De asemenea, CRE a coordonat elaborarea unui document ce a vizat măsuri pe termen scurt de gestionare a crizei COVID-19, precum și pe termene mediu și lung de revenire post-criză, inițiativă la care au aderat cele mai reprezentative 10 asociații din sectorul energetic din România. Documentul, organizat într-un punct de vedere al întregii industrii energetice naționale, a fost transmis tuturor autorităților competente.

Anul 2021 va menține efortul de gestionare a crizei COVID-19, va intensifica dialogul dintre membrii CRE și autoritățile competente și va căuta să solidifice rolul de pivot al asociației, între companiile membre și instituțiile naționale, precum și de punte de legătură între sectorul energetic național și omologii europeni.

Desigur ca multitudinea de provocări la care industria noastră trebuie să facă față aduce pentru fiecare organizație reprezentativă un spectru larg de opțiuni de acțiune. Cu toate acestea, o asociație de succes trebuie să fie pragmatică în promovarea intereselor legitime ale membrilor săi. Anii următori vor reprezenta pentru mediul asociativ din România vremea adevărului, timpul rezoluțiilor! Perioada romantică se încheie cu ajutorul crizei pe care o trăim și numai acele organizații care au un leadership capabil și determinat vor reuși să-și reprezinte corect membrii, iar aceștia vor folosi în interese benefice industriei afilierea la astfel de asociații.

Share.

Lasă un comentariu