AIE prevede un preț al petrolului de 73 dolari/baril în 2020

0

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) susține că o revenire a prețului petrolului este inevitabilă din a doua jumătate a acestui an, când se așteaptă ca petrolul să atingă 55 dolari/baril, arată un raport pentru următorii cinci ani. Agenția estimează că până în 2020 petrolul va urca la 73 dolari/baril.

“Reechilibrarea pieţei ar trebui să apară relativ repede, dar va fi relativ limitată, cu preţuri mai ridicate decât minimele recente (sub 50 dolari – n.r.), dar net inferioare ultimilor trei de ani”, scrie AIE.

Tăierile de cheltuieli și reducerea sondelor de pe teritoriul american vor conduce la o scădere a producției de acolo,iar piața ca începe să tranzacționeze la prețuri mai mari. Până acum, Shell, Chevron, BP și Statoil au anunțat reducerea cu miliarde de dolari a planurilor lor investiționale.

Pe de altă parte, un raport OPEC estimează o creștere a producției membrilor săi în acest an, deși acum producția care provine din rândul acestei organizații de state este cu un million de barili mai mult decât ar avea nevoie piața, notează The Wall Street Journal.

Totuși, o ridicare a prețurilor, anticipată nu doar de către AIE, ar putea încetini ritmul de recuperare a creșterii economice globale, menționează Agenția. Și pe componenta producției de petrol de șist, AIE consideră că în SUA aceasta va reporni agresiv, ajungând la 5,2 milioane de barili pe zi în 2020, față de 3,6 milioane de barili pe zi în 2014.

AIE crede că cererea de petrol OPEC va crește din 2016 și va atinge 32,1 milioane de barili pe zi în 2020, cu 2,5 milioane de barili mai mult decât cea de anul trecut.

Prognoze sumbre din partea Citigroup

Analiștii Citigroup nu dau crezare spuselor AIE, organizație care reprezintă țările puternic industrializate și mari consumatoare de petrol și produse rafinate. Poziția Citigroup este că prețul de referință în SUA (WTI) ar putea ajunge chiar și la 20 dolari/baril. Pentru acest an, Citigroup estimează un preț WTI de 46 dolari/baril și un preț Brent de 54 dolari/baril.

Prognozele anului în energie, la Spring Cocktail 2015 – mixed by energynomics.ro

Prognozele anului pentru sectorul energetic, un domeniu care angrenează pe lanțul valoric aproape 500.000 de locuri de muncă, vor fi dezbătute la Spring Cocktail 2015, un eveniment special marca energynomics.ro.

Pe 26 martie, așteptările, speranțele și eforturile personale ale celor mai de seamă decidenți din companiile fruntașe ale domeniului vor da piept cu estimările realizate de specialiști cu experiență consistentă în informații pentru afaceri.

Share.

Lasă un comentariu