Republica Moldova vizează investiții de 43 de miliarde de euro în energie până în 2050, potrivit proiectului de Strategie Energetică Națională. Documentul trasează direcțiile de transformare a sectorului energetic, cu obiectivul de a reduce dependența de importuri, de a integra țara în piața europeană și de a alinia economia națională la obiectivele europene de decarbonizare și securitate energetică. Ministerul Energiei de la Chișinău a prezentat proiectul Strategiei energetice până în anul 2050; documentul poate fi consultat pe portalul particip.gov.md la linkul https://shorturl.at/6Bh3Y.
Cum vor fi direcționate investițiile
Cea mai mare parte a resurselor financiare va fi absorbită de transporturi, unde costurile depășesc 17,5 miliarde de euro pentru trecerea la soluții electrice și alternative. Clădirile, responsabile pentru o pondere semnificativă din consumul de energie, vor beneficia de circa 9 miliarde de euro pentru renovare și reabilitare, dar și pentru instalarea unor sisteme moderne de încălzire și răcire. În paralel, aproape 5,5 miliarde de euro sunt rezervate sectorului termic, pentru dezvoltarea unor capacități decarbonizate, iar 8,5 miliarde de euro vor fi orientați către noi unități de producere a energiei electrice. Strategia se bazează pe ideea că aceste investiții sunt sustenabile: economiile de gaze și scăderea costurilor de operare vor compensa treptat efortul financiar inițial, cu beneficii estimate la peste un miliard de euro anual după 2050.
Cum vor fi finanțate proiectele
Documentul nu precizează punctual fiecare sursă de finanțare, dar conturează mecanisme clare de mobilizare a capitalului. O parte semnificativă va veni din investiții private, sprijinite de un cadru legislativ stabil și de integrarea în piața europeană, menite să ofere investitorilor semnale clare pentru tehnologii curate și infrastructură energetică. Guvernul contează pe fonduri europene dedicate tranziției energetice, inclusiv pe mecanismele deja accesibile statelor candidate, precum Mecanismul de Reformă și Creștere de 1,9 miliarde de euro aprobat recent, dar și pe programele de finanțare ce vor deveni disponibile odată cu aderarea la UE. Instituțiile financiare internaționale – Banca Mondială, BERD, BEI – sunt și ele așteptate să joace un rol important în susținerea proiectelor strategice. În plus, economia însăși va genera resurse suplimentare prin reducerea importurilor de energie: fondurile care astăzi alimentează factura externă se vor transforma treptat în capital intern pentru investiții.
Țintele strategice pentru 2050
Viziunea guvernului este una ambițioasă: Republica Moldova urmărește atingerea neutralității climatice prin reducerea emisiilor nete la zero. Dependența energetică externă, aflată astăzi la peste 77%, ar urma să scadă la 40%, în timp ce ponderea electricității în consumul final va crește la 65%, față de numai 12% în 2023. Cel puțin 80% din producția internă de energie va proveni din surse regenerabile, iar 85% din electricitatea consumată va fi asigurată din tehnologii cu emisii zero. Intensitatea energetică a economiei ar urma să se reducă de aproape cinci ori, iar 40% din fondul de clădiri va fi renovat pentru a elimina aproape integral emisiile din acest sector. În transporturi, peste jumătate din mărfuri vor fi preluate de calea ferată, coridoarele principale vor fi electrificate, iar mobilitatea curată va deveni regula.
Impact economic și social
Estimările arată că PIB-ul Republicii Moldova ar putea ajunge la circa 50 de miliarde de euro în 2050, de aproape trei ori mai mult decât cele 16,7 miliarde de euro înregistrate în 2023. Proiecțiile Băncii Mondiale indică o creștere medie anuală de 3,9% până în 2040, cu o încetinire ulterioară sub 3%, dar scenariile optimiste bazate pe reforme accelerate și integrare europeană sugerează potențialul unui ritm de peste 5%. Evoluția economică este strâns legată de transformarea energetică, care va reduce factura externă pentru importuri, va crește productivitatea și va deschide noi piețe pentru investiții private.
Modernizarea sistemului energetic este prezentată nu doar ca o reformă tehnică, ci ca un motor pentru reziliență economică și socială. Costurile pentru consumatori vor fi mai stabile, competitivitatea va crește, iar tranziția energetică va aduce locuri de muncă noi și condiții de trai mai bune. Pentru Republica Moldova, acest proces nu înseamnă doar modernizare tehnologică, ci și o condiție esențială de convergență economică și politică cu Uniunea Europeană.
