Acasă » Electricitate » Răzvan Copoiu, noul director general al Signify pentru România și Europa de Sud-Est

Răzvan Copoiu, noul director general al Signify pentru România și Europa de Sud-Est

27 august 2020
Electricitate
energynomics

Începând cu data de 17 august 2020, Răzvan Copoiu ocupă poziția de Director General al Signify România și al altor 9 țări din Europa de Sud-Est (Slovenia, Croația, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Macedonia de Nord).

Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul energetic și industrial, Răzvan Copoiu va coordona activitatea comercială a țărilor pe care le are în subordine, urmărind consolidarea poziției de lider a companiei pe zona de iluminat inteligent și IoT.

Răzvan Copoiu vine cu o expertiză vastă în managementul vânzărilor B2B de echipamente electrice, în domeniul energiilor regenerabile și al automatizărilor industriale, dar și al soluțiilor software, IoT și Cloud based.

”Inovația este cea care face un business să se diferențieze, iar în secolul 21 cred cu tărie că numai companiile care au aceasta în ADN vor avea succes. Mă bucur că mă alătur unei companii care reușeste să facă diferența în piață cu produse care sunt deopotrivă inovative, sustenabile dar și competitive. Voi valorifica întreaga mea expertiză din domeniu pentru a consolida poziția companiei în domeniul IoT și Industry 4.0, pentru a găsi cele mai eficiente soluții de business în piețele pe care le coordonez”, susține Răzvan Copoiu.

Răzvan Copoiu a absolvit Universitatea Politehnică din București și Ecole Superieure de Electricite SUPELEC din Paris, dar și un Executive MBA în cadrul ASEBUSS București. El a lucrat în companii precum ABB, Alstom, Siemens și cel mai recent la Schneider Electric, unde a condus activitatea comercială din 14 țări din Europa de Sud Est, în zona de Industrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *