Acasă » Regenerabile » Ramona Chiriac: Există un real potenţial pentru România de a deveni un campion al energiei regenerabile

Ramona Chiriac: Există un real potenţial pentru România de a deveni un campion al energiei regenerabile

11 mai 2022
Regenerabile
energynomics

Există un real potenţial pentru România de a deveni un campion al energiei regenerabile, a declarat şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, conform Agerpres.

Ea a menţionat că PNRR, care urmează să aducă României 29 de miliarde de euro, este un plan „ambiţios”, dar şi „o şansă istorică” pentru ţara noastră „de a reveni în forţă”, reprezentând „un veritabil proiect de ţară care poate accelera transformarea economică” a României şi recuperarea unor decalaje faţă de alte state membre.

„Privind spre viitor, aşadar, combaterea schimbărilor climatice, a poluării, menţinerea unei planete vii – toate aceste lucruri sunt parte din Pactul verde european, pact asumat şi de România, care a dedicat 41% din totalul finanţării prin PNRR în economia verde. Pentru a atinge aceste obiective, unul din trei euro cheltuiţi la nivelul întregului buget multianual al UE va fi direcţionat înspre tranziţia verde, iar alocările corespunzătoare care revin României prin PNRR pot transforma acest veritabil proiect de ţară într-un accelerator al tranziţiei verzi, care să pună România pe harta energiei viitorului, pentru că există un real potenţial pentru România de a deveni un campion al energiei regenerabile şi cred că trebuie să vorbim mai des despre asta. Vântul şi energia fotovoltaică, de exemplu, pot asigura mai multă energie curată în România. De asemenea, pot crea oportunităţi de relansare pentru zone recunoscute de altfel în tradiţia energetică a României”, a declarat Ramona Chiriac.

În ce priveşte digitalizarea, ea a reamintit că România i-a alocat 21% din PNRR şi a adăugat că şi în aceste domeniu pot fi realizate „salturi calitative în următorii ani”, mai ales pentru îmbunătăţirea educaţiei şi digitalizarea administraţiei publice.

„Aderarea României a adus beneficiile pieţei interne, miliarde de fonduri UE pentru dezvoltare şi modernizare în toate domeniile, de la infrastructură sau protecţia mediului la cultură şi patrimoniu, iar cifrele transmit un mesaj clar şi răspicat: apartenenţa României la UE a avut şi are un impact substanţial în dezvoltarea ţării. Economia României a crescut de 2,4 ori. România este astăzi a doua cea mai mare economie din estul Europei”, a mai precizat aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.