Acasă » Regenerabile » Prosumatorii și-au pierdut răbdarea și nu mai așteaptă cofinanțările de stat

Prosumatorii și-au pierdut răbdarea și nu mai așteaptă cofinanțările de stat

23 octombrie 2023
Regenerabile
energynomics

Prosumătorii din România ar putea deține capacități de producere a energiei din surse regenerabile de 5 GW în 2030, deși mulți dintre investitorii care caută cofinanțări de la UE sau de la stat și-au pierdut răbdarea.

„Realist vorbind, este posibil să avem instalați 5 GW la prosumatori până în 2030, față de nivelul actual de 1 GW aferent celor circa 86.000 de prosumatori existenți. Problema este că 8-10% din cei care aplică pentru fonduri și-au pierdut răbdarea și își finanțează singuri investițiile. Asta e bine pentru că nevoia există”, a declarat Dan Bold, Business Development Manager la REI Grup, în cadrul conferinței ”Mai multe regenerabile pentru România”, organizate de Energynomics.

Piața de energie regenerabilă se confruntă cu o întârziere a aprobării finanțărilor europene sau a celor acordate de guvernul României, iar acest lucru îi determină pe beneficiari să caute soluții alternative de finanțare.

Din acest motiv, mulți investitori și dezvoltatori sunt foarte rezervați în privința continuării proiectelor.

Unul dintre lucrurile pe care Ministerul Energiei le-ar putea face pentru a fluidiza procesul de analiză și avizare a proiectelor ar fi angajarea unor consultanți sau chiar externalizarea acestui serviciu. De asemenea, ar fi utilă și simplificarea legislației.

Totodată, eforturile de aprobare a proiectelor de energie regenerabilă trebuie sincronizate cu lucrările de întărire a rețelelor electrice și de echilibrare a producției și consumului de energie.

Fluxul mare de energie verde afectează însă piața de echipamente și pune presiune pe proiectanți din cauza numărului redus al celor din urmă.

„Au apărut multe firme de montaj, dar atunci când proiectele vor fi în cele din urmă aprobate va fi nevoie de implementarea reală a acestor proiecte. Există o criză de proiectanți și de muncitori”, a mai spus Bold.

Conferința ”Mai multe regenerabile pentru România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor săi, între care Alive Capital, Astrasun, BCR, EnergoBit, Elektra Renewable Support, Eximprod, Ensys Renewable Solution, ING Bank, LAPP Romania, Metacon, Noark, Photomate, REI Grup, TAW Energy, Volt, Wiren.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *